Târgu-Mureş: Cea mai frumoasă nevăzătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solyom Kinga este cea mai frumoasă "nevăzătoare" din Mureş
Solyom Kinga este cea mai frumoasă "nevăzătoare" din Mureş

Unele femei sunt frumoase tocmai pentru că nu îşi dau seama de acest lucru, dar să fii frumoasă şi să nu te poţi admira niciodată în oglindă este un lucru dureros. Acesta este cazul tinerei Solyom Kinga, o adolescentă din Târgu-Mureş care a câştigat ieri primul titlu de miss din viaţa ei.

Miss Maris este un concurs organizat în premieră de Asociaţia Nevăzătorilor din Mureş, iar ieri a adunat foarte mulţi oameni dornici să le vadă pe cele şase concurente înscrise. „Este un concurs în toată regula cu probe foarte stricte. Pot să spun că juriul a avut ceva probleme la deliberare", a declarat Maria David, una dintre organizatoare. Şi aşa a şi fost dacă luăm în considerare că fetele au trebuit să defileze sau să danseze „pe întuneric".

Probe serioase

Probele au fost cât se poate de serioase. Pe lângă prezentarea ţinutei, fetele au dansat tango cu acelaşi partener, şi el nevăzător, au trecut prin proba de dans modern, dar şi prin proba de personalitate. În cele din urmă, câştigătoare a ieşit cea mai tânără concurentă: Solyom Kinga. „Nu puteţi să vă daţi seama ce emoţii am avut când auzeam că toate celelalte câştigau câte ceva, iar eu am rămas la urmă", a mărturisit tânăra.

Kinga a împlinit 18 ani pe 6 februarie şi este elevă la Cluj, la Şcoala Specială pentru nevăzători. „Nu am văzut niciodată în viaţa mea şi nu ştiam ce să cred despre mine. Dar acum, prin acest premiu, pot să spun că am căpătat o doză mare de încredere în mine", a spus frumoasa mureşeancă. De altfel toate concurentele au câştigat câte un premiu simbolic oferit de Asociaţia Nevăzătorilor din judeţul Mureş. În aprilie, Kinga va participa la faza pe ţară a concursului de miss, concurs ce se va ţine la Piatra Neamţ.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite