Târgu-Mureş: Cantină europeană pentru Spitalul de Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocul alimentar de la SCJU Mureş este conform normelor europene
Blocul alimentar de la SCJU Mureş este conform normelor europene

Un milion şi două sute de mii de le lei a costat renovarea blocului alimentar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş

De la condiţiile de pregătire a mâncării, până la condiţiile de depozitare, toate sunt conform standardelor europene. „Avem cel mai modern bloc alimentar din România", s-a lăudat Florin Gomotârceanu, directorul spitalului. „Mâncarea era bună şi înainte, dar acum e ca la mama acasă. E cea mai bună mâncare de spital şi stiu asta pentru că am fost internat în multe spitale", mărturiseşte Miron Vasile, un pacient internat la spitalul mureşean.

Meniuri în funcţie de afecţiuni

Din banii investiţi în noul bloc alimentar, 950.000  de lei au venit de la Consiliul Judeţean, iar diferenţa a fost acoperită din bugetul spitalului. Spaţiul a fost compartimentat, iar fiecare sortiment de alimente are propria ladă frigorifică. De asemenea, există sectoare separate pentru conserve, zarzavaturi, produse de patiserie, vase curate sau vase murdare.

Meniul pregătit de bucătarii de la noul bloc alimentar diferă şi în funcţie de boala pacienţilor. Conform grilei unice la nivel naţional, un simplu bolnav are alocaţi sapte lei pentru hrana zilnică. Preţurile cresc în funcţie de afecţiune şi de regimulalimentar de care trebuie să beneficieze pacientul. Cel mai scump meniu este plătit pentru copiii care au diabet, preţul ajungând la 14,5 lei pe zi. Medicii de gardă sunt singurii care primesc gratis hrană de la cantina spitalului. Spitalul Clinic de Judeţean de Urgenţă are o capacitate de 1.200 de paturi.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite