Târgu-Mureş: Borbely îi avertizează pe turci
0Combinatul chimic Azomureş va trebui să înceapă rapid investiţiile de mediu promise. Altfel îşi va pierde autorizaţia. Declaraţia îi aparţine ministrului Mediului Laszlo Borbely. Prezent azi la Târgu-Mureş, ministrul a spus că reprezentanţii combnatului caută o posibilitate de a obţine restul de bani necesari investiţiilor de mediu.
Borbely a afirmat că are un acord cu reprezentanţii Azomureş referitor la un termen necesar pentru a lua creditul, dar că până la sfârşitul anului vrea să vadă că s-a luat creditul şi investiţia poate să înceapă. "Azomureş nu a obţinut o perioadă de graţie, ci a solicitat un termen pentru că are deja discuţii avansate cu bănci pentru a lua credit, pentru a face două investiţii mari, una până la sfârşitul anului 2011, să reducă poluarea, că acest lucru interesează cetăţenii în Târgu Mureş, cealaltă până în 2015. Am ajuns cu reprezentanţii combinatului la o înţelegere ca pe baza angajamentului lor scris să pornească această investiţie. Dacă nu se conformează, evident noi avem posibilitatea legală de a retrage autorizaţia de mediu integrat, de a reanaliza această autorizaţie. Ne întâlnim din două în două luni cu ei. Credeţi-mă, dacă nu se ţin de cuvânt am mijloacele necesare ca să-i oblig să reanalizăm autorizaţia de mediu", a spus Borbely. Laszlo Borbely anunţa, în luna februarie a acestui an, că reprezentanţii combinatului producător de îngrăşăminte chimice Azomureş şi-au luat angajamentul unor investiţii suplimentare de mediu pentru reducerea poluării aerului. Borbely preciza că a cerut informaţii de la Agenţia Regională de Mediu de la Sibiu şi că a primit un dosar întreg, din care a tras concluzia că autorizaţia integrată de mediu care i-a fost acordată combinatului în anul 2007 a fost "foarte generoasă faţă de investitor". Borbely mai spunea că discuţiile au avut drept rezultat angajamentul luat de preşedinţii Consiliului de Administraţie de la combinat, Fuat Kalgai şi Yetchin Erman, de a se face investiţii suplimentare de mediu la combinat.