Târgu-Mureş: Bereczski Arpad, cel mai "meseriaş" ospătar din oraş

Lucrează ca ospătar de la vârsta de 14 ani. Are întotdeauna o vorbă bună pentru fiecare şi o glumă pregătită pentru cei mai petrecăreţi. Putea să facă multe alte lucruri însă a rămas în slujba oamenilor. Arpi „bacsi", cum îi spun prietenii poate fi numit, cel puţin, cel mai simpatic ospătar din Târgu-Mureş.

Bereczski Arpad s-a născut în comuna Eremitu din judeţul Mureş. La vârsta de 14 ani a plecat de acasă la Târgu-Mureş. „M-am dus să mă înscriu la o şcoală. Numai că am greşit poarta şi am ajuns la Liceul Economic. Portarul de acolo mi-a zis că la cum vorbesc ar trebui să mă fac ospătar. Mi-am depus dosarul şi am intrat al nouălea", povesteşte Arpi „bacsi"

Meseria de ospătar se fură dar ţine şi de bun simţ

Primul restaurant la care a lucrat a fost Oroslan sau Vânătorul. Acolo şi-a început ucenicia. „Meseria asta se fură dar trebuie să îţi fie dragă pentru a putea servi pe cineva. Trebuie să ai nervii tari ca să rezişti. Din 30 câţi eram la început numai eu mai sunt ospătar. Restul sunt care pensionaţi pe caz de boală, care s-au lăsat", spune Arpi. Tot el mai adaugă că nu poate fi ospătar oricine. „Nu poţi să mergi la o masă şi să te scarpini prin nu ştiu ce locuri sau să te apuci să-i povesteşti clientului de necazurile tale. Sau să vorbeşti cu o mână la telefon şi cu una să serveşti ciorba. Ţine şi de educaţie. Eu personal nu am telefon mobil", mai spune Arpi. Vara era detaşat pe litoral şi a servit oameni celebri la Neptun. „La noi mâncau şi români şi străini şi preţurile erau diferite. Sindicalistul român mânca pe 12 lei iar italianul sau neamţul mânca aceeaşi mâncare pe 200 de lei. Aşa era atunci. Într-o zi a venit la noi Dem Rădulescu şi atât mi-a zis. <<copile, adu-mi să mânânc ca la un străin>>".

Amintiri de la „Pufoaica ruptă"

După armată, Arpi s-a întors acasă şi s-a angajat la restaurantul Favorit sau cum i se spunea în popor, „Pufoaica ruptă". „I se spunea Pufoaica ruptă pentru că acolo veneau toţi muncitorii direct de pe şantier. Acolo mâncau acolo beau şi acolo se băteau. Majoritatea erau muncitori necalificaţi, fără şcoală, fără maniere. Mai plecau fără să plătească. Erau nişte vremuri nebune" spune simpaticul ospătar. 13 ani a lucrat Arpi la Pufoaica ruptă. Apoi s-a mutat la alt restaurant. „Într-o zi a venit Ceauşescu să mănânce la noi. Când a aflat cum mă cheamă, m-a detaşat cu mănuşi în beci la curăţat cartofi. Îi era frică de unguri, frică să nu fie otrăvit", spune Arpi. Cu toate acestea tot un etnic maghiar era ospătarul preferat al lui Ceauşescu, mentorul lui Arpi, Balasz Imre. „Bine, el a fost testat mult înainte şi oriunde mergea Ceauşescu îl chema pe el să-l servească. Şi când venea preşedintele Bulgariei, Jivko sau preşedintele Ungariei de atunci, tot el servea. Asta până când cineva a încercat să-l omoare pe Ceauşescu la Galaţi. De atunci nici perdele nu mai erau la restaurante" îşi aminteşte Arpi. În prezent Arpi „bacsi" este ospătar la Mitică, un restaurant mic şi cochet din Târgu-Mureş. „Un singur regret am în toată viaţa mea. Acela că până în prezent n-am reuşit să-mi fac propriul restaurant" spune Arpi.

Data naşterii: 28 iunie 1955

Studii: Liceul economic

Căsătorit

Ce-i place: Ştii cum se zice: ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place. La fel şi mie. Îmi place viaţa asta cu tot ce e în ea. Îmi place natura, oamenii, copiii. Tot. Bine, normal că nu e perfectă lumea asta dar îmi plac atât de multe încât n-aş putea să enumăr. N-am hobby-uri dar ca un lucru deosebit care îmi place e să merg în pădure după ciuperci. Drumeţiile.

Ce nu-i place: Nu-mi place haosul din politica din zilele noastre. Nu-mi place nesiguranţa asta în care trăim de pe astăzi pe mâine. Nu-mi place că văd oameni trişti la fiecare colţ de stradă. Şi nu-mi place această prăpastie dintre categoriile sociale din România. Există foarte bogaţi şi săraci. Clasă de mijloc nu prea mai există.

Întrebări şi răspunsuri:

Care a fost cel mai mare „ciubuc" primit.

Cel mai mare bacşiş a fost de două milioane. Şi mai interesant a fost faptul că mi l-a lăsat un neamţ. Ori nemţii sunt recunoscuţi pentru zgârcenia lor. Mi-a lăsat două milioane dar eu i-am dat înapoi că am crezut că e o greşeală. A fost şi mai uimit decât mine. I-am găsit apoi sub faţa de masă.

Cum faci să fii mereu atât de spiritual la servici?

Aşa m-am format. Nimeni nu vine la un restaurant să audă un ospătar cum se plânge de problemele personale. Alea le las la uşa de la intrare indiferent ce se întâmplă acasă. Oamenii vin să se simtă bine la restaurant iar eu asta încerc să fac. Să se simtă şi mai bine. Cred că asta este cea mai mare satisfacţie. Nu-mi trebuie nici bacşiş nici nimic decât să văd ca pleacă de lângă mine satisfăcut, mulţumit.