Târgu-Mureş: Azomureş a pierdut procesele cu Garda de Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combinatul de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş a pierdut două procese cu Garda de Mediu Mureş, în care a contestat amenzile care i-au fost date, în 2009, pentru poluare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Mureş, Laurenţiu Cincea, a declarat, vineri, presei, că este vorba de două sentinţe, date de Tribunalul Bistriţa şi respectiv Judecătoria Târgu Mureş, în procesele în care Azomureş a contestat amendarea cu 80.000 de lei, şi respectiv 50.000 de lei, pentru poluare.

În primul caz, procesul a fost strămutat de la Târgu Mureş la Judecătoria Bistriţa, care a respins contestaţia făcută de Azomureş la amenda primită de la Garda de Mediu, iar după înaintarea unui recurs de către conducerea combinatului, Tribunalul Bistriţa a menţinut sentinţa iniţială, pronunţându-se în urmă cu câteva zile.

Combinatul Azomureş a fost amendat, în decembrie 2009 şi în iulie 2009, cu 80.000 de lei şi, respectiv, 50.000 de lei, în urma constatării de către comisarii Gărzii de Mediu a unor valori ale concentraţiei de amoniac în atmosferă de câteva ori mai mari decât limitele legale. Conducerea combinatului a plătit amenzile, dar a făcut şi contestaţii în instanţă.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite