Târgu-Mureş: Asistentele de la Cardiologie nu-l mai suportă pe medicul şef

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comportamentul abuziv al doctorului Benedek Imre, şeful Clinicii de Cardiologie, le-a adus la limita exasperării pe asistentele medicale care lucrează cu el.

Trei dintre ele şi-au depus deja demisiile la conducerea spitalului, iar alte şapte sunt hotărâte să le urmeze exemplul.

Asistentele acuză că medicul şef are un comportament prea dur şi un limbaj agresiv, iar ele nu pot lucre în asemenea. „Asistentele lucrează acolo mai mult decât se poate cere unui om. Şi domnul profesor lucrează foarte mult şi, pe acest fond, au explodat nişte tensiuni. Domnul profesor a promis că îşi va revizui comportamentul faţă de personalul mediu", a declarat Maria Dăndărău, lider de sindicat.

Şeful Clinicii de Cardiologie a recunoscut şi el că uneori întrece măsura, însă speră ca lucrurile să se liniştească. „Recunosc şi eu că uneori sunt nervos, că nu mai pot, şi ne-am înţeles că vom face toţi eforturi", a spus doctorul Benedek.

Deficit de personal

Întreg scandalul are, de fapt, la bază deficitul de personal. La Clinica de Cardiologie lucrează în prezent doar 20 de asistente, dintre care zece sunt hotărâte să-şi dea demise, iar spitalul nu poate organiza concurs din cauză că posturile sunt blocate de ministerul.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, de care aparţine clinica,  a găsit deja o soluţie pentru a rezolva situaţia: fuziunea dintre clinica de cardiologie şi laboratorul de investigaţii, astfel încât personalul să se rotească, iar asistentele  să nu mai fie nevoite să lucreze peste program.. „Vom îngloba în cadrul Clinicii de Cardiologie, laboratorul de investigaţii, iar personalul aflat în cele două unităţi va fi în subordinea unui singur om", a spus Florin Gomotârceanu, managerul spitalului. La conducerea noii structuri va rămâne, însă, tot medicul Benedek Imre, iar asistentele din spital ar urma să lucreze şi la cardiologie.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite