Târgu-Mureş: Zoom artistic pe Cetatea Sighişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sala de expoziţii din cadrul Centrului Cultural „Casa cu Cerb” din Sighişoara găzduieşte începând de astăzi expoziţia de pictură a artistei Alina Vodă având tema „Zoom pe Cetate”.

Vernisajul va avea loc în această seară, de la ora ora 18.00, prezentarea lucrărilor fiind făcută de binecunoscutul artist plastic sighişorean Zsolt Agoston. Alina Vodă este originară din Sighişoara de unde a plecat pentru studii acum 45 de ani. Deşi a absolvit ingineria, a decis să îşi urmeze visul din copilărie şi a studiat pictura la Şcoala de Artă din Bucureşti, unde s-a consacrat unor lucrări de artă care să o definească.

Artista a participat la numeroase expoziţii colective de pictură iar în anul 2010 a avut expoziţia personală Eco - Scottish Terrier-Pixeli la Centrul Cultural MAI din Bucureşti.

Expoziţia de la Sighişoara coincide cu aniversarea a 45 de ani de la absolvirea de către artistă a Liceului “Joseph Haltrich” şi este o avanpremieră pentru expoziţia personală inspirată de oraşul natal, care va avea loc în luna octombrie 2011, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, Sala ”Constantin Brâncuşi”. Accesul publicului atât  la vernisaj, cât şi la expoziţie este gratuit.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite