Târgu-Mureş: „Super” petrecere electronică în clubul Avi-Cola

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scopter, Shiver şi Silver Boy vor întreţine atmosfera până duminică dimineaţă. Distracţia pe ritmuri de progressive, techno, deep house şi tech house îi va trezi din letargie pe mureşeni.

De departe cea mai tare petrecere din acest sfârşit de săptămână va avea loc în clubul Avi-Cola, mâine, începând cu ora 23.00. „Super party”-ul include trei DJ români care, precum Superman, îi vor înălţa pe cei prezenţi pe culmi nebănuite.

„Am pregătit un set cu muzică nou-nouţă, care a ieşit pe piaţă chiar luna asta. Voi începe cu nişte piese în genul deep house, pentru încălzirea publicului, dupa care voi trece la ritmuri mai groovy, cu piese de house şi tech house”, ne-a declarat Szekely „Scopter” Andrei, unul dintre DJ-ii care se vor afla la pupitru mâine seară în clubul de pe strada Poştei.

Să ne bucurăm de muzică

Cei trei supereroi ai muzicii electronice, Scopter, Silverboy şi Shiver sunt cunoscuţi publicului mureşean care gustă genurile house şi techno datorită prezenţei la o sumedenie de petreceri şi festivaluri locale.

Scopter a devenit parte a peisajului muzical mureşean în urmă cu 4 ani, iar acum mixează în cluburi din Olanda, în special din Haga şi Amsterdam, fiind un fan al genurilor minimal, house şi techno. Shiver este o prezenţă consacrată deja la mai toate evenimentele muzicale electronice din oraş.

Stilul său este unul versatil, tânărul apreciind în special stilurile techno şi house, dar nu se fereşte nici de la porţii bine servite de drum&bass şi dubstep.

Alături de Silver Boy, mureşenii prezenţi în Avi-Cola se vor descătuşa după o săptămână grea la şcoală sau la servici, pe ritmuri alese de house, tech-house şi techno. Biletele costă 10 lei, iar acestea vor putea fi cumpărate la intrarea în club.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite