Târgu-Mureş: Şuie Paparude îşi lansează noul album în clubul „Avi-Cola”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mureşenii sunt aşteptaţi diseară la concert
Mureşenii sunt aşteptaţi diseară la concert

Îndrăgita trupă Şuie Paparude revine diseară în clubul mureşean „Avi Cola” pentru a-şi lansa oficial cel de-al şaptelea album, intitulat sugestiv „E suflet în aparat”.

După ce în luna august au zguduit scena Freedom Arena din cadrul Festivalului „Peninsula”, DJ Michi, Dobrică şi solistul Bean revin în faţa mureşenilor şi promit un show de excepţie, care va cuprinde piese de pe noul album, dar şi hit-uri care i-au consacrat, cum ar fi „Pentru inimi”, „A fost o dată” sau „Armada verbală”.

„Trupa „Şuie Paparude” revine în clubul „Avi Cola” după aproximativ cinci ani de absenţă. Ne bucură mult faptul că au ales acest club pentru a-şi lansa noul material discografic, pentru că ştim că mureşenii iubesc muzica trupei. Ne aşteptăm aşadar la un public numeros”, a precizat Szep Arpad, administratorul clubului.

Noul albul „E suflet în aparat” conţine 16 piese, dintre care două, „Cea mai bună zi” şi „Soundcheck” au beneficiat deja de un videoclip. Toate piesele pot fi deja ascultate pe Internet, membrii trupei oferind fanilor posibilitatea de a le downloada gratuit de pe site-ul oficial.

Concertul începe după ora 22.00, iar biletele pot fi achiziţionate de la intrarea clubului.Petrecăreţii mai trebuie să ştie că un anumit sortiment de votka are un preţ cu 15% mai mic pe tot parcursul serii.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite