Târgu-Mureş: Studenţii medicinişti cheamă mureşenii să doneze sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Doneză sânge! Fii erou“ a debutat astăzi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu-Mureş. Peste 400 de tineri sunt aşteptaţi să fie eroi pentru o zi şi să-şi ajute semenii donând sânge. Medicii speră să recolteze 160 de litri în cele cinci zile de campanie.

Studenţii medicinişti au demarat astăzi, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, o campanie de încurajare a donării de sânge. Sub sloganul „Donează sânge! Fii erou!“, acţiunea se desfăşoară pe durata a cinci zile şi are ca scop sensibilizarea tinerilor în ceea ce priveşte donarea de lichid vital.

„Dorim să ajutăm Centrul de Transfuzii din Târgu-Mureş, pentru că suntem printre ultimele ţări din Europa la cantitatea de sânge donat, iar aici avem SMURD-ul şi spitalele, deci sunt multe urgenţe şi e nevoie de o cantitate mare de sânge“, a spus Mădălina Mirica, de 21 de ani, studentă în anul II la Universitatea de Medicină. Organizatorii preconizează că numărul donatorilor va depăşi 400 de persoane , iar cantitatea de sânge recoltată va fi de peste 160 de litri.

Gest nobil

Acţiunea a început în forţă. Chiar din prima zi, peste 200 de tineri s-au prezentat la donare. Printre aceştia s-a aflat şi Szabo Zsolt, student în anul II la Universitatea „Sapienţia“. „Am aflat de campanie de la prieteni şi am donat pentru că e un lucru bun. Am mai donat până acum de două ori şi mi se pare o idee foarte bună. Din fericire, eu n-am avut niciodată nevoie de sânge şi sper să nici nu fie cazul, dar ştiu că alţii au  mare nevoie, deci dacă pot să-i ajut, o fac cu plăcere“, spune tânărul.

Tot pentru a-i ajuta pe alţii a venit şi Gabor Gabor, de 22 de ani, student în anul I la Universitatea „Petru Maior“. „Nu e prima dată când vin să donez, fac lucrul acesta de vreo trei ani şi îi îndemn şi pe alţii să facă la fel“, spune tânărul.

Numărul donatorilor, în creştere

Potrivit reprezentanţilor Centrului Regional de Transfuzie Sanguină, numărul donatorilor este în creştere, dar nevoia de sânge este constantă. „Niciodată nu vom refuza o cantitate oricât de mare sau mică de sânge. Ne bucurăm că studenţii se gândesc să doneze, pentru că la Târgu-Mureş se operează foarte mult şi se  consumă foarte mult sânge şi preparat de sânge. Anul trecut am  recoltat 16.700 de unităţi de sânge, cu peste 2.000 mai mult faţă de 2008. Anul acesta, trendul este tot în creştere, ajungând în primul semestru la 4.700 de unităţi recoltate“, a precizat Marinela Lazăr, psiholog în cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Târgu-Mureş.

Beneficiile donării de sânge

Pe lângă gestul altruist pe care îl fac, donatorii beneficiază de un set gratuit de analize, 7 tichete de masă în valoare de 8,72 de lei fiecare, reducere de 50% din valoarea abonamentului pentru transport în comun pe o lună şi o scutire medicală de la serviciu sau de la şcoală în ziua donării. Pentru a dona sânge se poate prezenta orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite