Târgu-Mureş: Sindicaliştii ies din nou în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea din Târgu-Mureş va fi paralizată pentru două zile consecutiv. După greva generală anunţată deja în toată ţara şi programată pe 31 mai, sindicaliştii mureşeni pregătesc pe 1 iunie un protest care va bloca tot centrul oraşului.

“Ne aşteptăm ca alături de noi să vină aproximativ 3000 de salariaţi atât din sistemul bugetar cât şi din mediul privat şi vorbesc aici de angajaţii de la Combinatul Azomureş, Mobex şi din comerţ” a precizat Călin Cociş, lider de sindicat.

La acest miting sunt aşteptaţi şi pensionarii care vor face front comun cu ceilalţi mureşeni afectaţi de măsurile guvernului precum. Protestul bugetarilor mureşeni va consta într-un marş de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş şi până în centrul oraşului. “Am cerut deja primăriei ca pe data de 1 iunie, centrul oraşului de la Catedrala mare şi până la Mall să fie închis” a mai spus Cociş.

Protestatarii se vor opri apoi în faţa clădirii Prefecturii unde vor scanda împotriva măsurilor luate de actualul Guvern. 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite