Târgu-Mureş: Servicii medicale contra cost la domiciliul pacientului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Cristian Suciu lucrează 24 de ore din 24
Dr. Cristian Suciu lucrează 24 de ore din 24

Un asistent de la Ambulanţă este disponibil non-stop pentru a-i ajuta pe oamenii care nu pot ajunge la spital. Tarifele sunt de la 8-10 lei injecţia, în funcţie de distanţa care trebuie parcursă până la domiciliul pacientului, şi poate ajunge până la 35 de lei pentru o sondă urinară.

Pe timp de criză, un asistent medical al Serviciului de Ambulanţă Târgu-Mureş a găsit o metodă ingenioasă de a salva vieţi şi de a-şi rotunji veniturile. Injecţiile, pansamentele sau perfuziile se află la doar un telefon sau un click distanţă.

Cristian Suciu lucrează 24 de ore din 24 şi răspunde la orice oră la telefonul mobil. Mai mult decât atât, cei care au nevoie de asistenţă medicală îl pot contacta şi prin messenger sau chiar prin e-mail, iar asistentul se prezintă la domiciliul pacientului, cu trusa pregătită.

Solicitările sunt din ce în ce mai dese, iar ceea ce a pornit ca o modalitate de a trata pacienţii şi de a câştigă câţiva bănuţi în plus, s-a transformat într-o mică întreprindere. „La telefon stabilim detaliile: orele la care trebuie efectuate tratamentele, zilele, probleme de diagnostic sau particularităţi ale diferitelor boli. Am şi adresă de e-mail, dar, de obicei, sunt contactat telefonic, pentru că promtitudinea este mult mai mare şi mă pot deplasa mult mai repede la faţa locului. Pot fi contactat şi prin messenger, dar tot telefonul rămâne cel mai eficient şi rapid“, explică Cristian Suciu.

Tarifele sunt de la 8-10 lei injecţia, în funcţie de distanţa care trebuie parcursă până la domiciliul pacientului, şi poate ajunge până la 35 de lei pentru o sondă urinară.

„În sezonul rece numărul solicitărilor creşte, pentru că atunci apar virozele respiratorii, afecţiunile pulmonare şi predomină tratamentele injectabile la copii. Atunci când lucrez la Serviciul de Ambulanţă anumite sarcini sunt preluate de colaboratori“, spune asistentul medical.

Extindere naţională

În viitor, Cristian Suciu doreşte să-şi extindă serviciile medicale, chiar la nivel naţional. „Îmi propun creşterea volumului de activitate, creşterea eficienţei actului medical, o cât mai bună colaborare cu medicii de familie şi medicii specialişti, întrucât gama de servicii pe care le efectuez se adresează oamenilor imobilizaţi la pat sau pacienţilor a căror stare de sănătate nu le permite să ajungă la spital. Dacă volumul de muncă creşte, va trebui să atrag noi colaboratori şi, în ultimă fază, deşi este dificil, mi-aş dori extinderea acestui serviciu la nivel naţional“, conchide Cristian Suciu.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite