Târgu-Mureş:Se caută un copil-model!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai frumoşi copii sunt aşteptaţi la casting
Cei mai frumoşi copii sunt aşteptaţi la casting

Dacă aveţi un copil frumos şi fotogenic, acesta poate ajunge imaginea unor evenimente organizate în Târgu-Mureş. Sunt aşteptaţi copii cu vârsta între 2 şi 7 ani, iar cel mai frumos dintre toţi va avea calea deschisă spre o carieră timpurie în event-promoting

Agenţia Malio, din Târgu-Mureş organizează în premieră pentru Târgu-Mureş un casting profesionist pentru copii, în perioada 13-14 noiembrie, la Promenada Mall, între orele 15.00 şi 19.00. Sunt aşteptaţi să participe micuţi cu vârsta între 2 şi 7 ani, care să impresioneze prin dezinvoltură şi naturaleţe. În plus, aceştia trebuie să fie fotogenici şi jucăuşi, pentru a impresiona juriul. „Toţi copiii sunt frumoşi, însă noi îl căutăm pe cel mai cel! Ne interesează ca aceştia să nu fie crispaţi, să fie cât mai sociabili şi naturali în preajma membrilor juriului, pentru ca apoi să poată deveni imaginea unor evenimente, primul fiind târgul Universul Copiilor, ce va avea loc între 17 şi 19 decembrie, la Promenada. E posibil ca în final să fie aleşi mai mulţi copii, în cazul în care juriul nu va reuşi să aleagă unul singur, aşadar aşteptăm câţi mai mulţi părinţi, alături de micuţii lor, la casting”, ne-a declarat Alina Macavei, project manager în cadrul agenţiei Malio. Câştigătorul castingului va apărea în toate reclamele şi pe afişele evenimentului.

În ce constă castingul

Mai întâi de toate, copiii vor trebui să se prezinte membrilor juriului (format din reprezentanţi ai agenţiei organizatoare, ai Promenada Mall, un fotograf, un designer vestimentar şi un hair styler n.r.) şi să discute cât se poate de natural cu aceştia. Fiecărui copil participant i se va pregăti un set de fotografii ce vor fi ulterior folosite în desemnarea copilului-model. „Vrem să găsim un copil ca-n reclamele de la televizor, să îţi fie mai mare dragul să te uiţi la el sau să te joci cu el. Este pentru prima dată când organizăm un asemenea casting, de aceea aşteptăm cu nerăbdare să vedem rezultatele finale”, a completat Alina Macavei. Participarea la casting e gratuită, iar înscrieri pot fi făcute la faţa locului, la numărul de telefon 0265 260.840 sau la adresa de e-mail office@maliocompany.ro.

Palmares bogat în modelling

Agenţia Malio este cunoscută pe plan naţional ca fiind una dintre cele mai de succes în ceea ce priveşte concursurile de frumuseţe. Înfiinţată în urmă cu 5 ani, agenţia a obţinut titluri importante la concursuri de frumuseţe, precum Miss f România, Miss Târgu-Mureş, Miss UMF Târgu-Mureş sau Miss Unifest Târgu-Mureş.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: 

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite