Târgu-Mureş: Şcoli noi în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copii din Dedrad vor învăţa într-o şcoală nouă foto Arhivă
Copii din Dedrad vor învăţa într-o şcoală nouă foto Arhivă

Copiii din localitatea Dedrad vor învăţa într-o şcoală nouă, iar clădirea şcolii din Miercurea Nirajului va fi extinsă. Investiţiile se fac cu bani de la bugetul de stat.

Prefectul judeţului Marius Paşcan a solicitat Guvernului alocarea din rezerva bugetului de stata a unor sume necesare construcţiei şi extinderii unor unităţi de învăţământ.

"Am solicitat Guvernului alocarea de bani din rezerva bugetului de stat pentru construcţia unei şcoli noi în Dedrad, dar şi pentru extinderea unui corp de clădire la şcoala din Miercurea Nirajului. Ambele situaţii sunt păroblematice. În Dedrad clădirea şcolii a fost retrocedată, unitatea de învăţământ nu are avizele de funcţionare şi nu are minimele utilităţi", a precizat prefectul.

Potrivit acestuia construirea unor noi şcoli pentru clasele I-VIII este o urgenţă. Proiectul are valoarea de 3.085 de mii de lei.

"La Miercurea Nirajului s-a făcut un schimb de terenuri şi pe locul vechii şcoli, care este o construcţie veche ce urmează să fie demolată, urmează a se construi Biserica Ortodoxă, iar în locul corpului de clădire ce va fi demolat urmează să fie extinsă şcoala nouă. Pentru acest proiect s-au alocat de la bugetul de stat 950 de mii de lei",
a mai spus prefectul.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite