Târgu-Mureş: S-a aruncat de la etajul II al spitalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedie la Clinica de Chirurgie III a Spitalului Clinic Judeţean Mureş după ce în această dimineaţă un pacient de 59 de ani s-a aruncat pe fereastră de la etajul II al clădirii.

Bolnavul a fost internat ieri după amiază cu TBC pulmona şi tumoră bilaterală, dar iar la un examen clinic s-a descoperit că avea ficatul mărit cu multiple metastaze.

"Pacientul n-a dat semne de agitaţie, dar azi dimineaţă la ora 5.00 a intrat în grupul sanitar şi s-a aruncat în gol de la etajul II al clădirii. A fost găsit imediat de către medicul anestezist şi asistentele medicale, s-au început manevrele de resuscitare, s-a chemat SMURD-ul dar medicii n-au mai putut face nimic pentru pacient”, a precizat dr. Ovidiu Gârbovan, director medical al Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

Acesta a precizat că s-a demarat deja o anchetă internă în cadrul instituţiei pentru a se stabili cauzele în care a murit bărbatul. Medicii legişti vor efectua astăzi autopsia cadavrului. "Cadavrul a ajuns la IML, dar încă nu am primit ordonanţă din partea poliţiei pentru efectuarea autopsiei.  De cum o vom primi vom stabili exact cauza morţii pacientului", a precizat Laszlo Hecser, directorul IML Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite