Stiri din Targu-Mures

Târgu-Mureş:Redescoperiţi frumuseţea lucrurilor mărunte, în parcul Cetăţii

13 martie 2010, 09:17 |  Autor: Alexandru Ramadan | 

Cuvinte cheie: festivalul luminii, cetate, parc, lumanari, cercetasi, targu-mures,

5.000 de lumânări vor fi aprinse în Parcul Cetăţii

Târgu-Mureş

5.000 de lumânări vor fi aprinse în Parcul Cetăţii

 

„Festivalul Luminii” are ca temă redescoperirea valorilor spirituale neglijate de societatea contemporană. Orice târgumureşean poate lua parte la spectacolul de lumini creat în parcul Cetăţii Medievale, cu ajutorul unei simple lumânări.

Parcul de pe strada Ion Antonescu, situat lângă Cetatea Medievală, va fi luminat în această seară cu peste cinci mii de lumânări, în cadrul ediţiei a şaptea a Festivalului Luminii. Este pentru a doua oară când inedita manifestare, al cărei scop principal este redescoperirea valorilor spirituale neglijate de societatea în care trăim, cu ajutorul luminii a mii de lumânări aprinse în locuri publice, va fi organizată în oraşul nostru. „Anul acesta am pregătit 5.000 de lumânări care vor fi aprinse în parcul Cetăţii. Între orele 19.00 şi 21.00 va fi oprit iluminatul stradal, astfel că întreaga zonă va fi cucerită de lumina lumânărilor aşezate în gulguţe (cutii pentru lumânări special confecţionate din hârţii A4 n.r.). Evenimentul se adresează fiecărui individ în parte, datorită laturii spirituale a acestuia, prin care se dorește eliberarea de stres și revenirea la valori precum încrederea în sine, în ceilalți, altruismul și optimismul. În acest mod, mureşenii care vor fi prezenţi vor trăi, în propriul mod, ideea și spiritul Festivalului Luminii”, ne-a declarat Cătălin Cătană, coordonatorul Festivalului la nivel naţional. Evenimentul este organizat de Cercetaşii României, care au început această tradiţie în 2004, la Cluj-Napoca.

Lumină pentru sufletele mureşenilor

În această seară, parcul Cetăţii va deveni un loc de pelerinaj pentru toţi localnicii care caută un spaţiu relaxant. „Evenimentul este dedicat tuturor, indiferent de etnie, rasa ori sex. Ne-am gândit să aducem un strop de lumină în sufletele mureşenilor, acum când sunt atât de prinşi în viaţa cotidiană şi de multe ori uită să aprecieze lucrurile mărunte, aceasta fiind şi tema Festivalului. Vrem să creem o atmosferă liniştitoare, în care lumea să spună stop timpului şi să se distanţeze de problemele de zi cu zi”, a completat Cătălin Cătană.

Pe Aceeaşi Temă

Organizatorii au pregătit expoziţii fotografice, de pictură şi desene realizate prin tehnica airbrushing, aparţinând mureşeanului Matei-Demian Dragoș. Cercetaşii Togănel Mihai, Mircea Moldovan şi Adrian Barbu vor cânta la chitara acustică, în timp ce formaţia „Kájoni János” de la Liceul Bolyai Farkas le va oferi celor prezenţi un recital de blockflöte (instrument de suflat, din lemn n.r.). Atmosfera va fi încălzită de ceaiurile calde, oferite gratuit de cercetaşi celor prezenţi.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole