Târgu-Mureş: Record de mureşeni care muncesc „la negru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţiile sunt domeniul în care se lucrează cel mai mult fără forme legale. Doar într-o lună au fost descoperiţi 106 muncitori fără forme legale, mai mult decât pe un întreg semestru.

Şomajul şi lipsa locurilor de muncă din judeţ îi face pe mulţi mureşeni să accepte să lucreze chiar şi fără forme legale. Construcţiile sunt un domeniu în care munca „la negru” a înflorit în ultima perioadă. Un control efectuat de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă arată că numărul mureşenilor care au muncit fără forme legale în luna iulie a depăşit valorile înregistrate înntr-un semestru întreg.

Au fost aplicate pentru munca fără forme legale 15 amenzi în valoare de 181.000 de lei, fiind depistate 106 de persoane care munceau la negru, o cifră record faţă de primul semestru al anului 2010, când în total au fost decosperiţi 106 de muncitori fără forme legale”, a precizat Stanca Biro, purtător de cuvânt al ITM Mureş. 

Aproximativ 100 de persoane din cele găsite fără forme legale munceau în construcţii la aceaşi societate.Văzând numărul mare de nereguli găsit la firmele de construcţii, ITM a demarat în această lună o campanie de control.

Au fost aplicate 23 sancţiuni contravenţionale, 13 amenzi şi 10 avertismente, din care trei amenzi au fost aplicate pentru munca la negru, în valoare de 9000 de lei. Alte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea repausului săptămânal, pentru neefectuarea instruirii salariaţilor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi neasigurarea echipamentului individual de protecţie”, a mai spus Stanca Biro.

Potrivit acesteia au fost controlaţi  37 de angajatori, iar 18 dintre ei au fost sancţionaţi. Cuantumul total al amenzilor aplicate a fost de 51.000 de lei.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

image
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite