Târgu-Mureş: Protezele auditive reglate prin intermediul Internetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma mureşeană de proteze auditive Audiomed a prezentat astăzi în premieră un soft unic în România, prin intermediul căruia protezele auditive ale pacienţilor vor putea fi reglate de la distanţă prin intermediul Internetului.

 Astfel, pacienţii protezaţi cu proteze digitale nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze până la cabinetele specializate Audiomed, ci vor putea accesa softul respectiv de acasă sau de la cabinetele medicilor de familie, unde acesta urmează să fie implementat.

„Este primul program de acest gen din România şi ne-am gândit să-l implementăm pentru că avem pacienţi care se deplasează de la distanţe foarte mari pentru reglajele protezelor”, a precizat dr. Enrico Metaxa, medic primar ORL. În România, numărul pacienţilor cu probleme auditive este în creştere.

Avem circa 1.000 de pacienţi care au nevoie de reglaje şi sperăm să implementăm softul în cât mai multe cabinete ale medicilor de familie. Reglarea protezelor prin Internet este gratuită, iar softul care urmează să fie implementat în cabinetele respective este de asemenea gratuit”, a precizat Angela Matei, director Audiomed.

Protezele auditive digitale au însă preţuri de la 900 la 10.000 de lei, în funcţie de gradul de hipoacuzie a pacientului. „Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât 919 lei pentru o proteză, restul e suportat de pacient”, a mai spus dr. Enrico Metaxa.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite