Târgu-Mureş: Proiectul şoselei ocolitoare, reanalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul şoselei ocolitoare a oraşului, care ar urma să lege localităţile Livezeni de Ernei şi să scoată traficul greu de pe arterele din Târgu-Mureş va fi reanalizat de către reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

Motivaţia este una financiară, pentru că o şosea ocolitoare mai scurtă ar costa mai puţin. Ministerul Transporturilor a pierdut anul trecut banii europeni pentru finanţarea proiectului în forma sa actuală.

Proiect de circa 60 de milioane de euro

Potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, traseul actual al şoselei ocolitoare este unul megaloman şi costă circa 60 de milioane de euro, o sumă prea mare pentru bugetul de criză al Ministerului pe care-l conduce. „Finanţatorii se uită întotdeauna pe proiecte şi nu oferă bani pentru fantezii. Am promis ca până pe 30 mai să luăm fiecare porţiune a şoselei la mână şi să vedem de ce s-a luat la stânga sau la dreapta, de ce nu s-a mers mai drept sau mai scurt. Dacă traseul a fost ales pentru că nu s-a obţinut un accord de la Ministerul Mediului de exemplu, am putea încerca să vedem dacă acum nu putem totuşi obţine accordul respectiv. Vom face această verificare pentru ca această centură ocolitoare să ne coste mai puţin şi s-o putem băga cât mai repede în lucru”, a precizat Radu Berceanu, ministrul Transporturilor.

Finanţare pierdută o dată

Târgu-Mureş se afla pe lista celor cinci oraşe din ţară în care urmau să fie contruite şosele ocolitoare cu bani obţinuţi printr-o finanţare de la Banca Mondială. Finanţarea s-a pierdut însă, deoarece se pare că reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu au întocmit la timp proiectele pentru obţinerea banilor. Centura ocolitoare a Târgu-Mureşului urma să aibă o lungime de 11,9 km, cu două şi trei benzi de circulaţie pe sens.
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite