Târgu-Mureş: Primarul vrea un Penitenciar nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul vrea clădirea actualului Penitenciar
Primarul vrea clădirea actualului Penitenciar

Reprezentanţii Administraţiei Penitenciarelor au fost prezenţi la Târgu-Mureş pentru a discuta posibilitatea realizării unui nou Penitenciar în afara oraşului. Investiţia ar urma să se ridice la 35 de milioane de euro.

Primarul Dorin Florea le-a prezentat invitaţilor oferta municipalităţii. Astfel, primăria doreşte construirea unui nou Penitenciar în afara oraşului, urmând ca actuala clădire să servească drept sediu pentru Parchet, dar şi pentru Liceul de Artă sau pentru Şcoala Generală nr.4, care funcţionează în clădiri retrocedate foştilor proprietari.

"Am identificat o formulă de parteneriat public, între Ministerul Justiţiei şi Primăriei, dar ne interesează şi varianta parteneriatului public-privat. Am chemat Locativul pentru a deschide paleta atracţiei de fonduri sau a celor interesaţi de administrarea viitorului Penitenciar. Dacă banii urmează deţinutul, se primesc bani pentru funcţionare, tratament, condiţiile oferite", a precizat primarul Dorin Florea.

Costurile realizării unui nou penitenciar se ridică la circa 35 de milioane de euro, dar primarul speră că o parte din bani vor fi asiguraţi de Guvern. De asemnea, primăria va încerca să eficientizeze costurile utilităţilor pentru noul Penitenciar, prin programul "Casa Verde".

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite