Târgu-Mureş: Prima "Bibliotecă vie" din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşenii interesaţi să cunoască oameni noi şi să împărtăşească din experienţa de viaţă a acestora, pot veni la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”  zilnic, până pe 30 aprilie între orele 16.30 şi 21.00 pentru a intra în „Biblioteca vie".

Prima „Bibliotecă vie” din Târgu-Mureş şi-a deschis aseară porţile pentru cititori. „O „carte vie” este o persoană care împărtăşeşte din experienţa ei cu scopul ca ceilalţi să treacă mai uşor peste prejudecărţi. E o metodă neobişnuită de educaţie, obiectivul proiectului fiind de a-i învăţa pe „cititori” să treacă peste discriminare şi să fie mai toleranţi cu cei din jur”, a precizat Iulia Sara, coordonatorul proiectului.

În cadrul „Bibiliotecii vii” există 17 „cărţi” adică persoane cu dizabilităţi, deţinuţi, nevăzători, poliţişti sau psihologi, care timp de 40 de minute discută cu „cititorul” şi răspund la întrebările acestuia. Iniţiativa este prima de acest gen din Târgu-Mureş şi va fi implementată în acest an şi în alte nouă oraşe ale tării.
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite