Târgu-Mureş: Premieră medicală: O fetiţă de 3 ani a primit inima unui băieţel 5 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premieră medicală, azi-noapte, la Clinica de Cardiologie, unde medicii au transplantat inima unui băiat de cinci ani, în pieptul unei fetiţe de trei ani. Cordul, de mărimea unei nuci, a fost adus cu avionul de la Timişoara.

Este pentru prima dată când medicii români fac un transmplat de cord la un pacient de o vârstă atât de fragedă. „După operaţie suntem mulţumiţi de starea pacientei. Primele două-trei zile sunt critice, oricum fetiţa va urma un tratament toată viaţa“, a spus dr. Horaţiu Suciu, şef Clinicii de Chirurgie Cadriovasculara Pediatrica din cadrul IBCT.

Camelia Chirceş, din Reghin, suferea de cardiomiopatie dilatativă în stare avansată de la vârsta de un an şi trei luni. La cei trei ani câţi are acum, cântăreşte doar 9 kilograme, iar şansele de supravieţuire nu erau prea mari. De doi ani aşteaptă o inimă nouă.

„Mulţumesc tuturor medicilor care au participat la intervenţie, dar şi familiei copilului care a acceptat să doneze inima copilului lor pentru ca astfel fetiţa mea să aibă o şansă la viaţă. Dacă părinţii băieţelului de la care Camelia a primit inima vor să o cunoasca pe fetiţa mea, pot oricând să vină să o vadă“, a spus  cu lacrimi în ochi Viorica Chirceş, mama micuţei.

Inima pe care a primit-o Camelia azi-noapte a venit de la un băieţel de cinci ani din Timişoara.  În urmă cu o săptămână, micuţul a fost victima unui accident rutier, iar după şase zile în care a stat în comă părinţii lui şi-au dat acordul pentru prelevarea de organe.

Ficatul şi rinichii au ajuns la Bucureşti şi Cluj, iar inima la Târgu-Mureş. Inima a sosit azi-noapte  cu avionul Agenţiei Naţionale pentru Transplant, iar intervenţia cirurgicală a durat patru ore.

Costuri enorme

Costurile unui astfel de transplant se ridică, în România, la 60.000 de euro, însă în Germania, de exemplu, pot ajunge şi la 600.000 de euro. Medicii spun însă că acestea pot varia în funcţie de vârsta pacienţilor. Cu cât pacientul este mai tânăr, cu atât intervenţia este mai dificilă şi mai costisitoare.

Costurile transplantului de azi-noapte au fost suportate în totalitate de Agenţia Naţională de Transplant.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite