Stiri din Targu-Mures

Târgu-Mureş: EXCLUSIV Prăjituri tradiţionale olandeze produse la Voiniceni

27 februarie 2010, 10:12 |  Autor: Claudia Sas | 

Cuvinte cheie: voiniceni, targu-mures, prajituri, olandeze, gastronomie, desert,

Prăjituri pentru dimineţile dumneavoastră

Târgu-Mureş

Prăjituri pentru dimineţile dumneavoastră

 

Familia van Mourik produce prăjiturele după o reţetă tradiţională olandeză veche de peste 200 de ani. Produsele nu conţin conservanţi şi pot fi achiziţionate din supermarheturile şi din magazinele naturiste din oraş

Dimineaţile a sute de mureşeni sunt îndulcite de câteva săptămâni cu ajutorul unor prăjituri specific olandeze, numite „stroopwafels”. Acestea sunt produse în premieră în comuna Voiniceni din judeţul Mureş de către Dana şi Frank van Mourik.

Mică afacere locală

Povestea prăjiturelelor tradiţionale olandeze, produse la câţiva kilometri de Târgu-Mureş a început acum câţiva ani, când mureşeanca Dana Fechete a plecat la studii în ţara lalelelor. Acolo tânăra a gustat pentru prima dată aceste delicatese, iar savoarea lor a cucerit-o. Cel care însă i-a schimbat destinul a fost Frank van Mourik, un olandez care i-a devenit soţ şi alături de care a revenit în România. Ajutaţi de familie, cei doi au hotărât să pună bazele unei afaceri şi să producă aici prăjiturele atât de apreciate în Olanda. „Ideea ne-a venit de un an jumate, dar a trebuit să construim laboratorul de fabricare a prăjiturelelor, care e la standarde europene. După câteva probe am început efectiv producţia de la jumătatea lunii ianuarie”, spune Dana van Mourik.

Produs 100% natural

Olandezii au o reţetă tradiţională pentru producerea acestor „stroopwafels”. Această reţetă este folosită şi de familia van Mourik. „Prăjiturelele conţine scorţişoară, sirop de porumb, dar şi trei arome naturale aduse special din Olanda şi grăsime vegetală sută la sută naturală adusă din Belgia. Produsele nu conţin conservanţi şi au termen de valabilitate trei luni de zile, pentru că au în compoziţie zahăr”, spune Frank van Mourik. Procesul de fabricaţie a acestor prăjiturele e foarte simplu. „Aluatul se prepară cam într-o jumătate de oră. Se fac nişte biluţe din cocă , se pun apoi într-o presă specială şi se prăjesc 50 de secunde. Se scot, se taie şi se umple cu un strat de caramel. Se lasă la răcit 20 de minute, apoi se ambalează”, spune producătorul.

Unicat pe piaţă

Prăjiturelele produse de familia van Mourik sunt unicat pe piaţa mureşeană. „Nu ştim să mai existe nici în ţară cineva care să producă aceste prăjiturele specific olandeze. Se comercializează în Cluj şi Braşov, dar acolo aluatul e importat din Olanda”, precizează Frank van Mourik. Potrivit acestuia produsul este deja distribuit pe piaţa mureşeană şi are un mare succes. „Avem cerinţe mai mari decât ne-am fi aşteptat. Am angajat deja o persoană pentru preparare a aluatului şi caramelului şi cred că vom mai angaja, pentru ca noi să ne ocupăm efectiv de promovare şi distribuţia produselor”, precizează tânărul intreprinzător. 

Unde se găsesc?

Mureşenii pot găsi aceste prăjiturele în supermarketuri, în magazinele cu produse naturiste şi în cafenele, ceainării sau restaurante. Preţul de producţie al acestora este de 50 de bani bucata, iar cei care doresc pot face comenzi pe internet la adresa patirolandia@yahoo.com sau la telefon 0741 55 20 97. Aceste prăjiturele au apărut pentru prima dată acum 200 de ani în oraşul Gouda, fiind iniţial destinate săracilor. Cu timpul gustul lor a cucerit din ce în ce mai mulţi pofticioşi, iar acum sunt apreciate în întreaga lume.

 


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Prăjituri tradiţionale olandeze făcute în România

    O familie româno-olandeză produce, în comuna Voiniceni, prăjituri după o reţetă tradiţională ol ...

    Românii își găsesc salvarea în Biserică și Pompieri

    Biserica este instituția în care românii au cea mai mare încredere. Un sondaj realizat de IMAS, ...

    CNA i-a pavat lui Diaconescu drumul spre Parlament

    Sancţiunea de înjumătăţire a licenţei OTV, dată ieri de Consiliul Naţional al Audiovizualului ( ...

    Ceasul de buzunar al baronului Brukenthal cântă din nou, după 200 de ani

    Ceasul de buzunar al legendarului baron Samuel von Brukenthal a prins din nou viaţă, în urma u ...

    Scene interzise minorilor difuzate la „Dansez pentru tine“ la o oră de maximă audienţă

    Show-ul „Dansez pentru tine“ din Argentina a avut parte, la sfârşitul anului trecut, de un mome ...

    Ochiul Google ştie câte ore ai petrecut la muncă sau acasă şi de unde ai accesat calculatorul

    Google a prezentat o nouă opţiune pentru utilizatorii săi, numită „Account Activity", unde arat ...

    A murit actorul Ştefan Radof

    Actorul Ştefan Radof a murit miercuri la vârsta de 78 de ani.  ...

    Sunteţi invitaţi să vă bucuraţi ochii şi sufletul cu „Simfonia lalelelor” de la Grădina Botanică

    Pentru reuşita expoziţiei, au fost aduse din Olanda nu mai puţin de 30.000 de lalele din mai mu ...

    Criza politică din Olanda primejduiește ratingul financiar al țării

    Ministrul de Finanțe al Olandei a părăsit mai devreme întâlnirea Fondului Monetar Internațional ...

    Cum „păcăleşti" pofta de dulce

    Dacă simţi des nevoia să mănânci ceva dulce, ar trebuie să faci tot posibilul să nu sari peste ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole