Târgu-Mureş: Portret/ Zsigmond Emese are grijă de tenul mureşencelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmeticiana Zsigmond Emese oferă clientelor sale tratamente profesioniste cu o serie de aparate unicat în judeţ. Doamnele şi domnişoarele vin chiar şi din capitală pentru o şedinţă la aparetele-minune.

Mureşeanca Zsigmond Emese a fost mereu preocupată de felul în care arată, pentru că, spune ea, un ten îngrijit „îţi oferă încredere în tine”. Fire energică, tânăra a fost mereu pasionată de sport, acest lucru fiind şi o moştenire de familie.

„Mama a făcut volei, iar tata judo de performanţă. Eu de mică o imitam pe Nadia Comăneci, aşa că n-a fost o surpriză pentru nimeni atunci când, în clasa a IV-a, am fost remarcată de profesorul de sport din şcoala generală, care mi-a recomandat să practic atletismul de performanţă. Mi-a spus că am potenţial şi că ar fi bine să urmez cursurile unei şcoli sportive. Astfel, din clasa a V-a i-am urmat sfatul şi am făcut atletism de performanţă până în clasa a XII-a”, spune tânăra.

După antrenamente obositoare, competiţii prin ţară timp de opt ani, tânăra a decis să renunţe la sport. După câţiva ani s-a căsătorit, a adus pe lume un copil şi a schimbat mai multe locuri de muncă, până ce s-a decis să urmeze un curs de cosmeticiană.

„Auzisem că există o şcoală cu acest profil în oraş, iar cum mie îmi plăcea de mică să am grijă de mine, am simţit că acesta este drumul pe care trebuie să-l urmez. Am făcut acel curs, iar după doi ani de pregătire în domeniu m-am angajat la Nikita Beauty Salon”, spune Emese. De atunci au trecut cinci ani de zile, dar tânăra nu regretă nici un moment alegerea făcută, mai ales că practică meseria care-i place.

Aparatură performantă

Ca orice domeniu, cosmetica ţine şi ea pasul cu tehnologia modernă. Aşadar , Emeşe e la curent cu ultimele inovaţiile, dar şi cu aparatura de ultimă generaţie pe care o foloseşte în salon. „Avem trei aparate unice în judeţ. Două pentru tratamentul antirid cu lumină polarizată, adică aparatul ajută la pătrunderea în profunzime a activilor din creme şi la refacerea elasticităţii pielii. Mai avem un aparat pentru peeling mecanic cu cristale de oxid de aluminiu. După această procedură cremele şi substanţele hidratante pătrund mai uşor în structura pielii”, a precizat cosmeticiana.

Potrivit acesteia clientele vin chiar şi din capitală pentru un tratament. „Am cliente care vin din Bucureşti sau Iaşi pentru aceste aparate, pentru că deşi există şi acolo, la noi tratamentele sunt mai ieftine”, spune cosmeticiana. Pe lângă aparatele-minune, tânăra aplică şi machiaje pentru diferite ocazii. „Pe viitor vreau să urmez un curs de tatuaj pentru sprâncene. Există o cerere în acest sens din partea clientelor, iar eu sunt deschisă la tot ceea ce e nou pe piaţă”, mărturiseşte cosmeticiana.

Întrebări şi răspunsuri:

Cât costă tratamentele respective?
Un tratament complet cu toate aparatele se ridică la 150 de lei lunar. Clientele văd însă rezultatele după câteva şedinţe, aşa că vin în continuare. Chiar dacă e criză, doamnele nu uită să se îngrijească şi chiar dacă nu vin în fiecare lună, încearcă să ajungă cât de des posibil la salon.

Ce sfaturi le dai mureşencelor pentru sezonul rece?
E important să aplice zilnic o cremă de faţă, un gomaj săptămânal şi măşti faciale, pe care şi le pot face acasă combinând fructele şi legumele. Le recomand totuşi să vină la salon, pentru că e important să aibă un ten curat şi îngrijit. Pentru cele cu probleme de ten e foarte riscant să-şi aplice tratamente singure.

Ce-i place: Îmi place să mă joc cu fetiţa, să mergem la patinoar şi săniuş. Îmi place să o ajut la teme. Învăţ să schiez. Îmi place să mă documentez de pe Internet despre tot ce ţine de cosmetică. Îmi place să dansez şi să ascult muzică. Îmi place curăţenia. Îmi place să-mi petrec timpul cu familia. Îmi place teatrul, să înot să stau la sauna. Îmi place să fac mişcare, merg mult pe jos.

Ce nu-i place: Nu-mi prea place să gătesc. Nu-mi place minciuna, nu-mi plac oamenii care ridică tonul. Nu-mi place să lucrez în condiţii de stres. Nu-mi place să mă trezesc devreme.

Profil:
Data naşterii: 4 iunie 1977 la Târgu-Mureş
Studii: Scoala Postliceala „Studia”,  profil cosmetică
Profesie: cosmeticiană
Stare civilă: căsăstorită, o fetiţă

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite