Târgu-Mureş:Portret-Szilagyi Geza, sportivul care a adoptat calea naturistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşeanul iubeşte tenisul, un sport despre care spune că „l-a salvat” şi îi încurajează pe mureşeni spre naturism. Între tenis şi Szilagyi Geza există o relaţie mai specială, deoarece pentru acesta, sportul cu racheta este o parte din viaţă de care nu s-ar putea despărţi nicicum.

La 6 ani, bunica mea m-a dus la tenis după ce a văzut un anunţ în ziar. Eram un copil mai firav, mă accidentam uşor la fotbal sau la alte sporturi, aşa că am considerat că acest sport mi se va potrivi, lucru care s-a şi întâmplat”, recunoaşte Geza. Încă de la început, băiatul a participat la diverse competiţii locale şi naţionale de tenis, obţinând foarte multe distincţii. Petrecea ore întregi pe terenurile acoperite cu zgură şi simţea cum fizicul îi „mulţumea” pentru efortul depus. „Eram un copil bolnăvicios, dar tenisul m-a vindecat. Mi-am recăpătat vitalitatea, pofta de viaţă. De aceea îi datorez foarte multe acestui sport”, afirmă mureşeanul. În prezent, el antrenează grupe de copii la CSU Târgu-Mureş şi participă la turnee de tenis organizate în ţară şi străinătate pentru angajaţi ai unei companii multinaţionale. Acolo, el este mereu primul în clasamentele finale. Tenisul l-a îndrumat, practic, şi către adoptarea unei vieţi naturiste.

Natural înseamnă sănătos

Fiind sportiv, trebuia să acord o atenţie sporită mâncărurilor şi lichidelor pe care le consumam. În plus, mă deranjau persoanele care fumau în apropierea mea, pentru că ştiam că îmi puteau afecta randamentul, de aceea am căutat o rezolvare. Şi am găsit-o participând încă de pe la 14-15 ani la seminarii cu teme naturiste. Am observat oameni în vârstă care se simţeau mult mai tineri, erau sănătoşi şi se bucurau de viaţă. De atunci, mănânc multe legume şi fructe, nu beau decât apă filtrată, niciodată sucuri sau băuturi carbogazoase. Mă feresc şi de medicamente, deoarece toate au efecte secundare”, mărturiseşte Geza. Odată cu trecerea timpului, mureşeanul a participat ca lector la congresele naturiste organizate în ţară, deoarece experienţa l-au recomandat. Conştient de faptul că sportul şi alimentaţia sănătoasă îi vor asigura un trai fericit, bărbatul simte că nu are motive să renunţe la acest stil de viaţă. „De fiecare dată când fac efort fizic, simt cum totul e mai plăcut. Mă simt mai bine fizic şi spiritual, iar acest lucru contează enorm în ziua de azi. Iar alimentaţia sănătoasă nu face altceva decât să ajute la menţinerea stării de bine. În condiţiile astea, categoric nu voi renunţa să joc tenis şi nici nu îmi voi strica alimentaţia. Am descoperit calea spre satisfacţia spirituală prin sport şi naturaleţe”, afirmă Szilagyi Geza.

Profil

Născut
27 octombrie 1976, la Târgu-Mureş

Educaţie
Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi

Activitate
Antrenor de tenis, consultant naturist

Stare civilă
Necăsătorit


Ce-i place
„Îmi place să petrec timp în spa şi să călătoresc, să descopăr locuri noi. Îmi place să citesc cât mai multe cărţi. Sunt adeptul cititului rapid, astfel că reuşesc să citesc în scurt multe cărţi. Apreciez sinceritatea şi corectitudinea oamenilor din jurul meu”, spune Geza.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac situaţiile în care oamenii nu îşi ţin cuvântul dat. Nu suport pesimiştii şi negativiştii, pentru că astfel de oameni nu reuşesc nicicum să mă motiveze constructiv. Nu îmi place oamenii care caută mereu scuze pentru nereuşitele lor”, afirmă bărbatul.

Întrebări şi răspunsuri

Cum ţi se pare nivelul tenisului românesc?

S.G.: Din păcate, ne zbatem în mediocritate. Bazele sportive sunt foarte puţine şi prost echipate, iar tenisul este un sport în care costurile sunt mari. Dacă afară există terenuri gratuite pentru tenis chiar şi la ţară, cum am văzut în Austria şi Italia, la noi costă foarte mult o rachetă, o oră de joc.

Ce sfaturi ai pentru mureşenii care vor o viaţă naturistă?

S.G.: Să fie atenţi ce consumă şi când consumă. Hrana şi lichidele sunt foarte importante pentru oameni, de aceea e important ca fiecare să ştie ce i se potriveşte şi ce îi face cu adevărat bine.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite