Târgu-Mureş:Portret-Pentru Bogdan Covaci informatica e ca un drog

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bogdan covaci
bogdan covaci

La nici 24 de ani, Bogdan Covaci poate fi considerat un specialist în IT. În prezent el crează aplicaţii pentru iPhone. IT-ul e un domeniu de activitate relativ nou, dar deosebit de important în întreaga lume. Bogdan a fost de mic pasionat de informatică, deşi abia din liceu a studiat-o cu adevărat.

„Eram prin clasa a treia şi atunci am primit de ziua mea un HC, primul meu calculator. Am fost foarte încântat de el şi mi-a trezit interesul spre lumea virtuală. Un an mai târziu am primit un calculator model 286, foarte mare, rigid, care s-a defectat. L-am desfăcut, pentru a încerca măcar să aflu ce a păţit şi chiar dacă totul era negru şi prăfuit, mi s-a părut interesant. Atunci pot spune că a început să mă atragă modul de funcţionare a unui calculator”, povesteşte băiatul.

Deşi studia instrumentele muzicale la Liceul de Artă, Bogdan nu a renunţat la folosirea calculatorului. Petrecea ore întregi în faţa monitorului, crea programe sau se juca, iar dispozitivul electronic a devenit o parte integrantă a vieţii lui. În timpul gimnaziului, deşi studia într-o clasă de filologie, şi-a convins părinţii să îl înscrie la cursuri de informatică, care pe atunci nu erau gratuite. După absolvirea liceului, mureşeanul a început să obţină câştiguri financiare făcând exact ceea ce îi plăcea: lucrul pe calculator.

Aplicaţii pentru iPhone
După o scurtă perioadă petrecută la compania Reea, una dintre cele mai cunoscute din domeniul IT-ului atât în ţară cât şi în străinătate, Bogdan a devenit freelancer (liber profesionist n.r.) pentru Apple Computers, compania care deţine între altele şi iPhone-ul, telefonul mobil care a creat o adevărată isterie în lume datorită multiplelor opţiuni şi avantaje pe care le oferă. „Am petrecut mai întâi câteva luni pentru a cunoaşte cu adevărat dispozitivul. iPhone este mai mult decât un telefon, de aceea a trebuit să îl studiez pentru a şti exact cum funcţionează platforma respectivă de programare. Am creat foarte multe aplicaţii pentru iPhone, între care aş aminti Dicţionarul Explicativ ce poate fi folosit de orice deţinător. Toată munca mea constă în a face din iPhone un aparat cât mai simplu de folosit”, spune Bogdan. De aproape doi ani, de când lucrează ca freelancer pentru Apple, mureşeanul şi-a creat reputaţia de profesionist veritabil.
Nu ar părăsi ţara
Deşi „minţile luminate” ale ţării pleacă spre tărâmuri unde munca lor este mult mai bine apreciată din punct de vedere financiar, tânărul nu se gândeşte la aşa ceva. „Trăim într-o lume conectată de internet, aşadar nu văd rostul plecării mele în altă ţară”, declară Bogdan Covaci.

Profil

Născut
7 iulie 1986, la Târgu-Mureş

Activitate
Freelancer

Educaţie
Universitatea Petru Maior

Stare civilă
Necăsătorit

Ce-i place
„Îmi place să cunosc oameni noi, iar asta ar fi pe primele trei locuri în topul lucrurilor care îmi plac. Iubesc cafeaua, sunt dependent de ea şi se leagă cu domeniul meu de activitate. Îmi plac serialele, cum ar fi Stargate, Futurama sau The Simpsons”, spune tânărul.

Ce nu-i place
„Nu îmi place să aştept şi urăsc, pur şi simplu, aroganţa oamenilor. Un alt lucru care nu-mi place e acela că în oraşul nostru lipsesc locurile în care să te poţi distra cu adevărat. Târgu-Mureşul nu prea are viaţă de noapte”, recunoaşte Bogdan.

Întrebări şi răspunsuri

Ce-ai face dacă ar dispărea IT-ul?
B.C.: O întrebare foarte grea, asta, mai ales că de 12 ani mi-am dedicat viaţa acestui domeniu. Nu m-am gândit niciodată la posibilitatea asta, dar cred că dacă s-ar întâmpla, m-aş întoarce la mai vechea pasiune pentru instrumentele muzicale, pe care o aveam în copilărie.

Cât ai investit în aparatură de când lucrezi la iPhone?
B.C.: Încă de la început a fost nevoie să trec pe un calculator mai bun, pentru că pe unul normal nu se pot dezvolta cunoştinţele în domeniu. Apoi a fost nevoie să îmi cumpăr un iPhone, deci am investit în jur de 3.000 de lei.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite