Târgu-Mureş:Portret-Pentru Alexandra Hajdo frumuseţea e o meserie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Hajdo
Alexandra Hajdo

Mureşeanca participă la concursuri de frumuseţe de aproape patru ani, timp în care a obţinut foarte multe distincţii. Oraşul nostru a fost întotdeauna un izvor al frumuseţii feminine. Foarte multe mureşence participă cu succes la concursuri de miss naţionale sau internaţionale şi urmează cariere de succes în modelling. Alexandra este una dintre ele şi deşi este model de aproape patru ani, a strâns foarte multe premii la concurs

„În 2006 m-am înscris la primul meu concurs, Miss Câmpia Mureşeană. Acolo am obţinut locul al doilea şi premiul de Miss Popularitate. A fost primul meu pas în această lume, care, trebuie să recunosc, nu mă atrăgea deosebit de mult. Mereu mi-am dorit să fiu poliţist şi cel puţin aparent, concursurile de Miss nu se pliază cu acest vis al meu. Dar am continuat să particip la şedinţe foto şi la întreceri de frumuseţe”, spune Alexandra. Au urmat premii la diverse concursuri, cum ar fi locul 2 la Frumoasele Oraşului ediţia 2008, locul 3 la acelaşi concurs, ediţia 2009, precum şi Miss Popularitate la ambele ediţii, locul 2 şi premiul Next Temptation la concursul Miss Boboc Dimitrie Cantemir 2009 şi urmează să participe la cel mai spectaculos concurs de frumuseţe al acestui an, Miss Next Temptation Târgu-Mureş, care va avea loc în 21 decembrie.


Susţinută de cei dragi
Familia a avut mereu un rol important în deciziile fetei, deoarece fără suportul celor apropiaţi nu avea cum să îşi facă un nume în acest domeniu atât de restrictiv. „Familia şi prietenii m-au susţinut întotdeauna şi mereu am simţit că atunci când defilez o fac pentru ei, iar toate premiile pe care le-am obţinut, le-am dedicat lor. Ei au fost cei care mi-au spus că sunt fotogenică şi că ar fi păcat să nu mă înscriu la concursuri”, recunoaşte frumoasa. Emoţiile dispar atunci când e susţinută şi chiar dacă e dificil pentru majoritatea oamenilor să fie mereu în centrul atenţiei, Alexandra maschează nesiguranţa cu zâmbetul pe buze.


Frumuseţe fotografică
Fotomodellingul o atrage şi consideră că i se potriveşte. Chiar dacă uneori e nevoită să înfrunte temperaturi scăzute în ţinute provocatoare, tânăra se descurcă de minune în faţa camerei. „Îmi amintesc cu foarte mare plăcere de una din şedinţele foto la care am participat, când afară era foarte frig şi eu eram îmbăcată numai în rochiţe. Am reuşit să mă descurc de minune, cadrele au ieşit exact cum trebuiau, totul a fost perfect. Mă atrage mult acest domeniu şi cred că cea mai mare satisfacţie a mea ar fi să îmi clădesc o carieră în fotomodelling”, declară Alexandra Hajdo.

Profil

Născută
17 ianuarie 1989, la Târgu-Mureş

Activitate
Studentă

Educaţie
Universitatea Dimitrie Cantemir

Stare civilă
Necăsătorită

Ce-i place
„Îmi plac oamenii sinceri şi direcţi şi apreciez persoanele în care simt cu adevărat că pot avea încredere. Iubesc sportul, în special handbalul, mai ales că în această perioadă are loc Campionatul Mondial. Îmi place foarte mult să mănânc ciocolată”, spune Alexandra.

Ce nu-i place
„Nu suport minciunea şi laşitatea. Încerc pe cât posibil să ocolesc persoanele care îmi demonstrează că sunt cu o mie de feţe, căci sinceritatea e foarte importantă pentru mine. Un alt lucru care nu-mi place este prostia”, recunoaşte mureşeanca.

Întrebări şi răspunsuri

Ce sfaturi ai pentru fetele care vor să încerce să intre în lumea modellingului?
A.H.: Dacă o fată îşi doreşte cu adevărat acest lucru şi o atrage podiumul, aparatul foto, dacă îi place să pozeze sau să defileze, îi recomand să nu lasă emoţiile să o copleşească. O fată nu trebuie să renunţenu renunta la ceva ce-şi doreşte din tot sufletul.
Care crezi că sunt principalele atuuri ale unei fete frumoase?
A.H.: O fată este frumoasă nu doar datorită aspectului exterior. Frumuseţea vine din atitudine, o fată frumoasă trebuie să fie mereu demnă şi să gândeească înainte de a face un lucru.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite