Târgu-Mureş: Portret/ Ana Chirteş, salvatoarea copiilor mureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Chirţeş este preşedinţa organizaţiei Salvaţi Copiii, filiala Mureş, pe care o conduce de 14 ani. În tot acest timp a conceput proiecte pentru a veni în sprijinul celor mici şi neajutoraţi.

Ana Chirţeş a visat de mică să lucreze cu cei mici. Visul i s-a împlinit după finalizarea liceului, când a ajuns profesoară de istorie-geografie într-un sat de lângă Gurghiu.

Eram dirigintă a unor elevi de clasă a V-a. Cea mai mare satisfacţie a mea era că elevii mă aşteptau cu drag la ore, chiar dacă cei mici veneau la şcoală de la un kilometru distanţă”, mărturiseşte Ana Chirteş. După moartea tatălui, Ana Chirteş a venit în Târgu-Mureş, unde şi-a început activitatea ca şi psiholog la fostul Leagăn de Copii din oraş.

Ajutor pentru cei mici

Dragostea pentru cei mici a făcut-o să participe acum 14 ani la o întâlnire a organizaţiei „Salvaţi Copiii”, fiind atrasă de sigla ONG-ului, care reprezenta un copil cerând ajutor.

După acea întâlnire a decis să devină voluntar în cadrul organizaţiei, fiind aleasă la scurt timp preşedinta filialei mureşene. „Ca psiholog am simţit mereu nevoia copilului de a fi salvat, de a-l stimula pe cel mic în perioada copilăriei, pentru a remedia anumite carenţe afective ale lui”, spune Ana Chirteş.

Deoarece în Leagănul de copii erau peste 250 de micuţi, care aveau fiecare nevoie de afecţiune, dar şi de stimulare permanentă pentru a învăţa canumite lucruri, Ana Chirteş a înfinţat o secţie de recuperare psihomotorie a copilul instituţionalizat.

Copii învăţau alături de personalul specializat deprinderile de a merge, de a se autoservi, de a se juca. Succesul a fost aşa de mare încât au beneficiat peste 100 de copii de acest program. A fost primul meu proiect cu reuşită”, mărturiseşte Ana Chirteş.

Un alt proiect în care s-a implicat cu drag a vizat copiii străzii. „Am Înfinţat primul centru pentru copii exploataţi economic, unde anula 20 de copii ai străzii învăţat regulile de igienă şi de comportament, pentru ca mai apoi să fie reintegraţi în învăţământul de masă”, spune Ana Chirteş.

Cel mai recent proiect al Organizaţiei Salvaţi Copiii vizează consilierea părinţilor, pentru că, spune Ana Chirteş, părinţii din ziua de astăzi sunt prea ocupaţi pentru a-şi mai educa şi asculta copilul.

Centrul maternal

Din anul 2003, Ana Chirteş conduce Centrul „Materna”,  a cărut scop este de a preveni abandonul copiilor de către familie. În centrul maternal tinerele mămici locuiesc o perioadă alături de copii, învaţă să-i educe, să-i ocrotească, iar între timp reuşesc să-şi găsescă un loc de muncă şi o locuinţă.

„Avem mămici în situaţii foarte grave. Vin mpămici fără locuinţă, dar chiar şi fără acte de identitate. În cei şapte ani am avut peste 150 de beneficiari. Avem nouă locuri pentru mămici şi copii, care sunt mereu ocupate”, spune Ana Chirteş.

Întrebări şi răspunsuri:

Ştiu părinţii din ziua de azi să îşi educe părinţii?

Toţi avem impresia că ştim să ne creşte copiii dar nu e aşa. Noi ne-am obişnuit să facem tot ce trebuie şi ce nu trebuie în locul lor. Îi cocoloşim pe copii, îi răsfăţăm în loc să le dăm sarcini, să facă ei unele lucruri şi să vină apoi la noi să ne spună cu ce probleme s-au confruntat. Noi nu ştim să ne ascultăm copiii, suntem nişte dictatori ai copiilor.

Vin părinţii să vă ceară ajutorul?

Noi am mediatizat programul „Scoala părinţilor” în şcoli şi grădiniţe, dar sunt încă timizi părinţii care vin să ne ceară ajutorul. Avem un orgoliu foarte ridicat, dar probabil le e foarte greu să-şi asume greşelile de educaţie.

Ce-i place:

Îmi plac oamenii deschişi la suflet, care te pot privi în faţă cu seninătate. Iubesc munca în echipă, îmi place să-i consult şi pe alţii atunci când vreau să iau o decizie. Îmi plac florile, în special trandafirii şi magnoliile.

Ce nu-i place:

Nu suport minciuna şi atingerea de bunurile altora. Nu suport oamenii meschini. Nu-mi place că unele lucruri nu-mi ies aşa cum mi-aş dori eu. Mi-aş dori să nu mai văd copii cerşind sau copii bătuţi pe stradă de părinţi. Nu-mi place să văd copiii plângând.

Profil:

Data naşetrii: 9 iunie 1950, Sânmihaiu de Pădure, judeţul Mureş

Facultatea de Ştiinţe Sociale, specializare sociologie-psihologie

Profesie: psiholog, preşedinte Organizaţia Salvaţi Copiii Mureş

Stare civilă: Văduvă, o fată 
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite