Târgu-Mureş: Padocuri pentru girafe şi elefanţi la Grădina Zoologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările pentru modernizarea Grădinii Zoologice au ca termen de finalizare sfârşitul acestui an. În acest an vor fi construite padocuri speciale pentru cerbi, urşi carpatini, feline, dar şi pentru girafe şi elefanţi, care vor fi populate de anul viitor.

Mureşenii se vor putea mândri din acest an cu una dintre cele mai frumoase Grădini Zoologice din ţară. Situată în pădurea de pe Platoul Corneşti, Grădina Zoologică din Târgu-Mureş va fi singura din ţară ce se va întinde pe o suprafaţă de 40 de hectare şi va avea padocuri speciale pentru elefanţi, girafe, urşi carpatini, cerbi şi păsări de baltă.

Ministerul Mediului va aloca în acest an circa 15 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de modernizarea a acesteia.

Animale noi la Zoo

Proiectul de modernizare şi reabilitarea Grădinii Zoologice a început în 2009 şi s-a desfăşurat pe mai multe etape. Acum lucrările se află în faza de construcţie a noilor clădiri şi padocuri pentru animale, care au ca termen de finalizare sfârşitul anului 2011.

„În primăvara acestui an constructorul va finaliza padocurile pentru urşi carpatini, ce se întind pe 5 hectare şi pentru cerbi ce se întind pe zece hectare. Tot în acest an va fi finalizată contrucţia clădirii pentru iernat a păsărilor de baltă şi va fi reamenajat lacul pe care acestea vor sta în timpul verii. Practic, vom avea o mini Deltă cu pelicani, lebede, stârci, dar şi cu păsări flamingo. Va fi construit şi un padoc pentru pantere, jaguari, pume dar şi unul pentru girafe şi elefanţi. Popularea acestor padocuri se va face din primăvara anului viitor”, a precizat Bereczki Balthazar, directorul Grădinii Zoologice din Târgu-Mureş.

Practic în acest an vor fi finalizate construcţiile, urmând ca padocurile pentru cerbi, urşi şi feline să fie ocupate de speciile existente, urmând ca de anul viitor să fie aduse şi girafele şi elefanţii.

„Construcţia prevede adăpostirea unei familii, formată din mascul, femelă şi puii acestora, atât pentru girafe cât şi pentru elefanţi. Noi avem un accord semnat cu Asociaţia Grădinilor Zoologice din Europa, care dirijează aceste animale. Astfel, atât elefanţii cât şi girafele vor veni la noi din alte grădini zoologice din străinătate. La noi în ţară, din păcate nici o grădină zoologică nu deţine girafe sau elefanţi, iar ca spaţiu pentru animale vom fi singura din ţară care va avea 40 de hectare disponibile”, a mai spus Bereczki Balthazar.

Valorea construcţiei

În 2008 când a fost semnat acest proiect, valoarea acestuia se ridica la 4,5 milioane de euro. Banii provin de la Uniunea Europeană prin Ministerul Mediului, la care se adaugă contribuţia autorităţilor locale.

"Proiectul este în colaborare cu Ministerul Mediului care suportă 75% din fonduri. Primăria suportă 25%”, a precizat Rodica Fărcăşan, director adjunct Direcţia Tehnică din Primăria Târgu-Mureş.

Record de vizitatori

Grădina Zoologică a avut anul trecut peste 250.000 de vizitatori, iar o dată cu noile investiţii numărul acestora va creşte semnificativ. Potrivit conducerii Grădinii Zoologice, mulţi dintre cei care vin să vadă animalele de aici sunt din alte judeţe ale ţării, unde nu mai există Zoo sau cele existente sunt prea mici.

Preţul biletului de intrare a rămas neschimbat şi în acest an, respectiv 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite