Târgu-Mureş: Operaţii în premieră naţională la clinica Nova Vita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii clinicii Nova Vita alături de pacientele operate în premieră
Medicii clinicii Nova Vita alături de pacientele operate în premieră

O echipă de medici a clinicii mureşene Nova Vita, fomară din medicii Ştefan Dima şi Lucian Mărginean, coordonată de prof. univ. Dr. Charbel Mounayer din Franţa au realizat trei operaţii de neuroradiologie intervenţională în premieră naţională.

Noutatea acestora constă în faptul că pacienţii n-au fost operaţi prin metoda clasică, iar substanţele necesare intervenţiilor au fost utilizate în premieră de medicii români. „„Aceste operaţii sunt premieră naţionale prin faptul că metodele folosite în tratarea acestor boli sunt metode noi, folosind materiale noi. Faţă de tratamentul neurochirurgical, care presupune o invazivitate mai mare, de data asta vorbim de o minim invazivitate pentru că lucrăm doar endovascular. Până acum pacienţii care sufereau de aceste boli foloseau de metode neurochirugicale sau se adresau altor clinici din străinătate, unde primeau un tratament similar”, a precizat dr. Lucian Mărginean.

Intervenţii reuşite

Laura Vanghele are 30 de ani, este din Giurgiu şi suferea de o malformaţie vasculară la nivelul creierului. „Pacienta avea vasele de sânge de la nivelul creierului ca un bol de spaghetti.  Am folosit substanţa Onix, care se foloseşte de cinci ani în Franţa şi care costă 1.200 de euro/ml şi am reuşit să astupăm 85% din malformaţie, iar pacienta poate pleca mâine acasă”, a spus dr. Ştefan Dima.

Cel de-al doilea caz e cel al Angelei Sevastre de 55 de ani din Galaţi, care a suferit un anevrism. „Am reuşit să intervenim neinvaziv prin artera femurală, să ajungem la anevrismul din creier pe care l-am „plombat” practic cu nişte spirale metalice din platină. Materialele folosite sunt în premieră naţională”, a mai spus medicul.

 „Am fost internată întâi la spitalul Bogdan Baltazar din Bucureşti, iar apoi medicul Ştefăniţă Dima mi-a recomandat să vin la Târgu-Mureş  pentru a face intervenţia, pentru că e mai puţin dureroasă. Eu trebuia să am o intervenţia chirurgicală la Bucureşti, dar aici mă simt mai bine, iar mâine plec acasă. Înainte durerile de cap au început în septmebrie anul trecut şi am aflat că am anevrism”, a spus Angela Sevastre de 55 de ani din Tecuci, Galaţi.

Cel de-al treilea caz este al unei mureşence. „Cu substanţa Onix am rezolvat o comunicare greşită dintre o arteră şi o venă, care îi împingea pacientei ochiul stâng din orbită, iar pacienta suferea dureri cumplite. După intervenţie ochiul este 95 % normalizat, iar pacienta va fi externată mâine”, a mai spus medicul.

Mă simt foarte bine după operaţie. Înainte de operaţie ameţeam, mă durea capul. Nu ştiam ce am, am fost la oftalmologie, iar din februarie am depistat exact ce am, aşa că am ajuns aici. Acum mă bucur că mă simt bine”, a spus Liliana Bota, 44 de ani din Târgu-Mureş.

Toate cele trei paciente se simt bine şi vor fi externate zilele următoare.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: 

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite