Târgu-Mureş: Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinară se sufocă în birouri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Direcţie Sanitar Veterinare sunt nevoiţi să lucreze în birourile minuscule ale instituţiei, printre munţi de dosare şi documente oficiale, pe care le depozitează pe unde apucă.

Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea nu a fost proiectată pentru un număr atât de mare de funcţionari şi nici nu e dodată nici măcar cu aparate de aer condiţionat, aşa că, pentru a nu se sufoca de clădură,  inspectorii şi-au adus ventilatoarele de acasă. În tot acest timp, construcţia la noua clădire s-a oprit din lipsa fondurilor.

„Suntem 86 de angajaţi, cu tot cu cei 24 de la laborator, iar în unele birouri sunt şi cinci inspectori care îşi desfăşoară activitatea în 16 metri pătraţi. Plus că zilnic la sediul nostru vin circa 100 de mureşeni, care au nevoie de diferite avize, autorizaţii, sau vor să depună reclamaţii”,
a precizat Lucian Goga, director DSVSA Mureş.

Potrivit acestuia, lucrările la noua clădire aveau ca termen de finalizare luna aprilie 2010. „Acum trei luni lucrările s-au oprit din nou, deşi clădirea e aproape finalizată. Avem promisiuni că vom primi săptămâna aceasta circa 700.000 de lei pentru a achita primele două facturi emise de constructor. Dacă se vor primi aceşti bani,  avem speranţă că această clădire va fi finalizată în toamna acestui an”, a mai precizat Goga.

Pe lângă lipsa spaţiului, DSVSA Mureş se confruntă şi cu lipsa personalului calificat în circumscripţiile din judeţ. „În Sovata de exemplu, medicul de zonă s-a pensionat şi acum urmează să se pensioneze şi cel igienist. Vom încerca să trimitem inspectori de la Târgu-Mureş acolo, dar va fi greu pentru că ni s-a redus şi consumul de carburant la 100 de litri lunar. Pentru a realiza totuşi controalele la alimente am decis să ne grupăm atunci când mergem pe teren”, a mai spus directorul.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

image
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite