Târgu-Mureş: Energomur nu permite debranşările din sistemul centralizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apelând la prevederi din legislaţia în vigoare, Energomur nu permite mureşenilor să-şi monteze microcentrale. Scuza pentru avizul nefavorabil dat de Energomur este nefinalizarea chestionării locatarilor privind rămânerea sau nu în sistemul centralizat.

Consilierii locali au votat în luna iunie o hotărâre care le permite mureşenilor să se debranşeze din sistemul centralizat, dacă peste 50% dintre aceştia optează  pentru microcentrale de apartament. Conform articolului 18 din respectiva hotărâre, societatea Energomur este „împuternicită să suspende” asigurarea energiei termice pentru acele blocuri.

Însă Energomur nu doreşte acest lucru. Ba mai mult, societatea se leagă de articolul 1 al hotărârii, care prevede că în Zona Unitară de Termie se asigură energia termică numai în sistem centralizat dar şi de alte legi ale termiei aflate în vigoare şi nu aprobă cererile de debranşare primite de la consumatori.

Aviz nefavorabil

În această situaţie se află şi Ioan Bălţatu, un locatar al blocului nr.36 din strada Vulturilor. „Am depus o cerere la Energomur pentru debranşare şi am primit un aviz nefavorabil, deoarece blocul este situat în zona unitară de încălzire”, spune locatarul. În răspunsul primit de la Energomur, societatea înceacă însă să-l convingă pe mureşean să-şi monteze sistemul de distribuţie orizontală.

În aceaşi situaţie se află şi vecinii săi care vor să-şi monteze microcentrale. „Au fost cei de la Energomur să realizeze acel chestionar, iar noi am spus clar că ne montăm centrală. Eu am copil de un an jumate, nu pot sta fără căldură şi apă caldă. Din ce am vorbit cu vecinii, majoritatea vor să-şi monteze centrală”, a spus Cristina Cătană, locatară aceluiaşi bloc. Deocamdată însă, cu toţii vor primi aviz nefavorabil pentru debranşare.

Ameninţaţi cu amenzi

Potrivit reprezentanţilor Energomur, consumatorii din 1.091 de blocuri sunt în prezent chestionaţi cu privire la rămânerea sau nu în sistemul centralizat. După analizarea rezultatelor se va micşora Zona Unitară de Termie. Până atunci însă, Energomur nu va permite sub nici o formă debranşările, ba mai mult, are posibilitatea să-i amendeze pe cei care se debranşează şi locuiesc în Zona Unitară de Termie.

„Conform legislaţiei în vigoare, cei care se debranşează săvârşesc o contravenţie pentru că îşi demontează caloriferul fără accordul furnizorului. Ei riscă amenzi între 500-1000 de lei şi refacerea sistemului la forma iniţială”, a precizat Bota Edit, purtător de cuvânt al Energomur.

Până în prezent Energomur a dat zeci de astfel de amenzi, dintre care doar trei au fost plătite , însă locatarii respectivi şi-au primit banii înapoi prin hotărâre de Consiliu Local.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite