Târgu-Mureş: Elena Udrea şi primarul Dorin Florea discută despre infrastructură prin SMS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea l-a anunţat prin SMS pe Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureş despre suplimentarea fondurilor alocate dezvoltării infrastructurii judeţului.

Potrivit edilului, în urma relaţiei de prietenie existente între cei doi, sumele alocate judeţului au crescut cu 30%.

"Îi mulţumesc doamnei Udrea că ne-a suplimentat la Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii (PNDI) şi am şi păstrat SMS-ul să vă arăt cum am reuşit după o discuţie şi o relaţie prietenoasă să măresc sumele alocate judeţului Mureş cu 30%", a spus Florea.

Potrivit primarului, judeţului îi erau alocate îniţial 180 de milioane de lei, iar ministrul a mărit suma la 291 de milioane de lei.

"În prima etapă am obţinut această sumă, dar apoi am trimis documentaţia la minister, au plecat şi o serie de primari şi prefectul la Bucureşti şi am obţinut această sumă", a spus Florea.

Potrivit edilului, judeţul Mureş este pe locul II pe ţară în ceea ce priveşte sumele alocate prin acest program. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite