Târgu-Mureş: Edilii locali sunt dezinteresaţi de programul "Casa Verde"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul Şcolar "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Mureş este unul dintre cele nouă licee ce vor avea panouri solare
Grupul Şcolar "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Mureş este unul dintre cele nouă licee ce vor avea panouri solare

Primăria Târgu-Mureş şi cea din Luduş sunt singurele care au accesat fonduri nerambursabile prin Programul „Casa Verde”. Fondurile accesate vizează dodarea unor instituţii de învăţământ şi a unor spitale cu panouri solare mebite să scadă factura de încălzire.

Dacă mureşenii se arată foarte interesaţi de programul „Casa Verde” ,  judeţul Mureş ocupând locul V pe ţară ca număr al cererilor depuse, administraţiile publice locale sunt codaşe la acest capitol.

Astfel, spre nemulţumirea ministrului Mediului, Laszlo Borbely,  doar două primării din judeţ au depus proiecte pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu altele noi ce utilizează energia solară, geotermală sau eoliană.

„Doar Târgu-Mureşul şi Luduşul are proiecte. Au fost deja trei sesiuni de anul trecut şi până acum şi am rugat primarii să profite de această finanţare de 100% pentru a rezolva problema plăţii consumului spitalelor, a şcolilor şi grădiniţelor. Sincer nu-i înţeleg pe aceşti primari care primesc o finanţare de la stat fără să dea un leu şi care nu trebuie să facă altceva decât să dea proiectul”, a precizat ministrul Laszlo Borbely.

Apă caldă şi încălzire la preţ redus

Primăria Târgu-Mureş a depus un proiect de finanţare prin programul „Casa Verde”  în valoare totală de 5 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă se ridica la 4 milioane de lei, iar un milion de lei reprezintă confinanţarea din partea municipalităţii. În urma analizei proiectului, finanţarea nerambursabilă aprobabată municipiului Târgu-Mureş se ridică la 3.429.057 de lei.

Proiectul vizează nouă clădări ale liceelor şi internatelor acestora , dar şi Casa de Cultură „Mihai Eminescu” şi Centru social din oraş, care ar urma să fie dotate cu panouri solare. Prin ultilizarea energiei verzi, municipalitatea speră să reducă facturile de încălzire cu până la 30%. Oraşul Luduş este al doilea din judeţ care a obţinut o finanţare nerambursabilă prin programul „Casa Verde”.

Proiectul depus de primăria din Luduş vizează secţia Interne şi Infecţioase ale Spitalului Orăşenesc „Dr. Valer Russu”. Astfel, pentru prima clădire au fost solicitaţi 355.488 de lei şi au fost aprobaţi 334.671 de lei, iar pentru cea de-a doua au fost solicitaţi 288.288 de lei şi a fost aprobată o finanţare nerambursabilă de 271.405 de lei.

Municipalitatea speră ca până la sfârşitul anului să încheie documentaţia tehnică, pentru a putea demara apoi lucrările de execuţie. Şi în acest caz montarea panourilor solare va aduce o economie la bugetul local de aprocimativ 30%.

Preşedinţa Consiliului Judţeean, Lokodi Edita, a precizat că va discuta din nou cu primarii din judeţ pentru a realiza proiecte în acest sens.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: 

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite