Târgu-Mureş: Drumul de la Lechinţa inundat
0
Drumul judeţean 152 A, care face legătura între localităţile Iernut şi Lechinţa va fi inundat în această după amiază. Gospodăriile din zonă nu vor fi însă în pericol.
În momentul de faţă debitul râului Mureş este de zece ori mai mare decât valoarea medie multi-anuală înregistrată în luna decembrie, dar nu e atinsă cota de atenţie. Singura problemă va fi în zona Lechinţa, unde se va inunda lunca şi drumul DJ 152 A, fără a pune însă în pericol gospodăriile oamenilor.
"Debitul crescut al Mureşului nu pune în pericol localităţile din judeţ, dar cu certitudine în următoarele ore drumul din dreptul localităţii Lechinţa va fi inundat. Nivelul apei va ajunge la 15-20 centimetri. Debitele vor scădea însă în următoarea perioadă", a precizat Nicolae Bărbieru, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:
