Târgu-Mureş: Datorii de peste 30 de milioane la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă se confruntă cu mari probleme financiare. Datoriile către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare depăşesc 30 de milioane de lei.

Potrivit conducerii spitalului, unitatea medicală funcţionează acum pe baza actelor adiţionale la contractul cu CJAS din 2010. "Suma pe care ne-o asigură Casa de Asigurări de Sănătate lunar ajunge pentru plata salariilor personalului sanitar,  plata utilităţilor precum şi o parte din plata furnizorilor de materialel sanitare", a spus managerul spitalului, dr.Florin Gomotârceanu.

În aceste condiţii, datoriile spitalului cresc de la o lună la alta. "La furnizori avem datorii de peste 30.000.000 de lei, dar scadente în valoare de 12.000.000 de lei. Datoriile sunt vechi, de când sunt la conducerea spitalului ne confruntăm cu problema subfinanţării. Acest spital este unul de urgenţă, aici se adresează cazuri grave, ce consumă importante resurse financiare", a mai spus managerul.

Potrivit acestuia, finanţarea pe care spitalul o va primi în acest an nu se cunoaşte încă. "Pe site-ul Ministerului apare într-un proiect de hotărâre că suma maximă pe care acest spital o poate absorbi pentru finanţare este de 90%. Sperăm să primim această sumă, pentru că acum suntem finanţaţi sub 90%", a explicat managerul.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite