Târgu-Mureş: Copii bătuţi şi agresaţi verbal la o casă de tip familial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Felele au rupt tăcerea şi au povestit prin ce au trecut foto: bihon.ro
Felele au rupt tăcerea şi au povestit prin ce au trecut foto: bihon.ro

Un grup de fete de la o Casă de tip familial din Miercurea Nirajului îşi acuză părinţii sociali de abuz fizic şi psihic. Fetele, cu vârste cuprinse între cinci şi 20 de ani au depus sesizări la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi la Liga Pro Europa.

Fetele şi-au făcut o serie de înregistrări în care povestesc prin ce au trecut. "Mă deranjează că le bate pe surorile mele. Mie îmi zice atunci când fac baie să nu îmi mai spăl părul pentru că nu vrea să îmi dea şampon. Nu vrea să îmi dea nici periuţa de dinţi, nici pasta de dinţi şi timp de o oră am fost pusă să dorm pe jos. Când am venit aici ni s-a promis că nu o sa ne bată nimeni. Dar suntem bătute în continuare", a declarat una din fete citată de citynews.ro.

De asemenea, tinerele îl acuză pe tatăl lor din casa de tip familial că ar veni beat acasă şi le-ar agresa fizic şi emoţional. Fetele spun că au depus mai multe sesizări, dar că până acum nu s-au luat măsuri.

Reprezentanţii Ligii Pro Europa s-au declarat stupefiaţi de poveştile fetelor. "Suntem foarte îngrijoraţi de mărturiile acestor copii, şi, evident că dacă e adevărat ce se susţine, avem de-a face cu un grav caz de încălcare a dreptruilor copilului, în aşezământ de stat. De aceea, eu cred că plângerile adresate autorităţii de Protecţia Copilului de la nivelul judeţului trebuie luate foarte în serios", a declarat copreşedintele Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, citată de citynews.ro

Direcţia pentru Protecţia Copilului Mureş au demarat deja o anchetă în acest caz.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite