Târgu-Mureş: Concursuri de travesti la Medifun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de studenţi mureşeni au participat la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Studenţesc Medifun. Studenţii au avut de înfruntat atât probe sportive, cât şi probe surpriză, iar distracţia continuă până dimineaţă într-un club mureşean.

Studenţii români de la universităţile din oraş au lăsat de o parte cursurile şi grijile pentru examene şi s-au distrat nebuneşte în tot acest week-end cu ocazia Festivalului Studenţesc „Medifun”.  Împărţiţi în 17 echipe a câte 25 de membrii, cei peste 450 de studenţi prezenţi s-au pregătit cum se cuvine pentru eveniment.

În primul rând s-au costumat cât mai interesant, şi-au ales un steag, un imn propriu şi o mascotă a echipei şi au înfruntat cu stoicism atât probele sportive, cât şi probele surpriză, care au avut loc până la cele mai înaintate ore din noapte.

Probe inedite

Călin Nicolae Radu este student în anul I la Tehnică Dentară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie şi participă pentru a doua oară la Medifun. „Fac parte din echipa „Iobagii de la UMF”, alcătuită din 10 fete şi 20 de băieţi. Am avut de parcurs numeroase probe sportive, dar şi probe surpriză, pe care le aflam în ultimul moment. Eu am participat la proba de streetball masculin, unde am reuşit să obţin locul I alături de un alt coleg de echipă. Ca probe surpriză, cel mai mult mi-au plăcut cea în care am realizat o poză după pictura „Lecţia de Anatomie”, de Rembrandt, am pus balada „Mioriţa” pe ritmuri de hip-hop, am împins un ou cu degetul şi am făcut un avion de şapte metri din hârtie, fără a folosi deloc adeziv. Echipa noastră a obţinut locul I la streetball masculin şi la billiard şi locul II la hochei pe masă şi la întrecerea cu ouă”, spune tânărul.

Colega sa de echipă, Alexandra Turc, din anul I la Medicină Generală povesteşte că a participat şi ea la proba de streetball feminin, dar şi la cele de îndemânare. „Am participat la crearea unui lanţ de păpădii, am făcut macheta Prefecturii din scobitori şi orez, am creat un laptop din beţigaşe de curăţat urechi, dar am participat şi la probele de coregrafie”, spune tânăra.

Cu toţii au participat aseară la o probă inedită de travesti, desfăşurată într-un club mureşean. „Un coleg de echipă s-a costumat în Al Pacino şi pe altul l-am îmbrăcat eu în haine de femeie. Restul eram ba ţigani, ba vrăjitoare, ba monştri, sau prostituate”, mai spune tânăra.

Distracţia continuă

 Astăzi studenţii participă la ultimele probe surpriză, înainte ca juriul să desemneze câştigătorii. „Cele 17 echipa participante vor afla cine sunt câştigătorii ediţie din acest an a Festivalului, iar apoi distracţia va continua în clubul Evolution, până la cele mai mici ore ale dimineţii”, a spus Ioana Cioloboc, anul V Medicină Generală, organizator al festivalului.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite