Târgu-Mureş: Circa 600 de cadre didactice îşi vor pierde locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circa 600 de dascăli îşi vor pierde locurile de muncă
Circa 600 de dascăli îşi vor pierde locurile de muncă

Potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret", circa 600 de cadre didactice urmează să fie disponibilizate anul acesta.

În luna decembrie 2009 Guvernul României anunţa că la nivel naţional 15.000 de cadre didactice urmează să fie disponibilizate din sistemul de învăţământ în acest an. În judeţul Mureş cifra vehiculată era iniţial de 205 de dascăli, dar zilele trecute s-a revenit asupra decizieie, iar numărul stabilit aproape că s-a triplat.

Astfel, în judeţul Mureş 588 de dascăli urmează şă-şi piardă locurile de muncă în acest an. Potrivit preşedintelului Federaţieie Sindicatelir din Învăţământ "Spiru Haret", Ioan Săcărea, cifra vehiculată de minister ar fi prea mare. "S-a făcut o centralizare la nivel de sindicat privind personalul didactic care ar putea fi disponibilizat prin reduceri de clase şi comasări la nivel de şcoli, dar numărul total ajunge la maximum 300 de persoane", a precizat liderul de sindicat.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite