Târgu-Mureş:Ce ne facem cu patrupedele comunitare?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soarta câinilor vagabonzi din Târgu-Mureş poate deveni cu adevărat tragică. Comisia pentru Administraţie Publica a Camerei Deputaţilor a adoptat ieri legea „Marinescu”, privind eutanasierea câinilor maidanezi.


Prin noua ordonanţă de Guvern, autorităţile locale vor avea sarcina să ţină câinii în adăpost vreme de 30 de zile, timp în care le vor căuta un stăpân. Dacă nu vor găsi, vor putea să-i mai ţină în adăpost atât timp cât le permire bugetul sau vor putea decide eutanasierea lor pe rând. Mai întâi câinii bolnavi, apoi cei bătrâni şi apoi cei agresivi. Discuţiile referitoare la situaţia câinilor comunitari din oraşul nostru au fost reaprinse de posibilitatea ca patrupedele să fie omorâte dacă rămân fără stăpân.

Noi vom încerca pe cât posibil să continuăm campania de încurajare a adopţiilor de câini, pentru a nu se ajunge la eutanasieri. Nu ne dorim să se ajungă la măsura asta. Avem în prezent colaborarea cu ONG-urile din Germania care preiau lunar căţei de la noi, plus mureşenii, care nu se feresc de la a aduce în propriul cămin câini pe care îi adăpostim noi. Sistemul gândit şi pus în practică la Târgu-Mureş este unul foarte bun şi garantează, practic, evitarea eutanasierilor”, ne-a declarat Emilia Nagy, şef serviciu ecarisaj în cadrul Primăriei Târgu-Mureş.

87 de câini adăpostiţi

Numărul câinilor abandonaţi a crescut foarte mult în Târgu-Mureş, fapt remarcat şi de consilierii locali. „Am observat haite chiar şi în spatele Palatului Culturii. Solicit Administraţiei Domeniului Public să facă mai multe razii şi nu doar la cererea scrisă a mureşenilor, pentru că aceşti câini comunitari s-au înmulţit peste măsură”, a precizat consilierul Mozes Levente.

În prezent, câinii prinşi pe străzile din oraş sunt ţinuţi în adăpostul Primăriei, a cărui capacitate maximă de „cazare” este de 150 de patrupede (87 se află momentan în adăpost). Primăria a primit anul trecut o autospecială pentru câini comunitari de la organizaţia BMT din Germania, precum şi diverse dotări pentru sala de operaţii din cadrul adăpostului.

Adopţiile, singura soluţie viabilă

Adăpostul de câini din Târgu-Mureş este situat pe strada Prutului, în Mureşeni Sat (lângă sera de flori a Primăriei). Cei ce doresc să adopte un căţel o pot face în fiecare marţi şi joi între orele 11.00 şi 17.00. Mijloacele de transport în comun cu care puteţi ajunge la adăpost sunt cele de pe liniile 6 şi 2b. Pentru mai multe informaţii, Adăpostul Târgu-Mureş pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon 0758 358.595.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite