Târgu-Mureş: Avalanşă de plângeri împotriva băncilor la CJPC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilnic, cel puţin cinci persoane reclamă băncile la Protecţia Consumatorului. CJPC Mureş a primit, în luna septembrie, peste 70 de reclamaţii privind actele adiţionale eliberate de bănci pentru a intra în legalitate, confrom OUG 50/2010.

Reclamaţiile curg, în aceste zile, la adresa sistemului bancar. Situaţia a fost generată de necesitatea semnării noilor acte adiţionale la contractele de credit. Cele mai multe bănci s-au conformat dispoziţiilor legale de a renunţa la comisionul de risc şi la alte comisioane considerate nelegale, însă au introdus, la schimb, alte obligaţii de plată.

Astfel, zeci de clienţi au depus reclamaţii la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş. „Până vineri am primit 50 de reclamaţii, dar de atunci am mai primit încă 20. Practic avem 5-6 reclamaţii în fiecare zi. Acestea se referă la nerespectarea prevederilor OUG 50/2010 la comisioanele de operare sau de risc care au apărut. Am făcut verificări şi la bănci. Ceea ce pot să vă spun este faptul că sunt bănci care nu au ieşit din legalitate. Există, însă, câteva bănci care au schimbat comisionul de risc cu cel de operare, iar acest lucru duce la o neregulă în virtutea legii“, a declarat Liviu Todoran, coordonator acţiune la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Mureş. 

Cine nu semnează, acceptă tacit

Toţi cei care au un credit ar trebui să semneze act adiţional la contractul de credit, desigur, respectând prevederile Ordonanţei de Guvern care obligă băncile să renunţe la unele comisioane. Mai mulţi clienţi ai băncilor au constatat, însă, că actele adiţionale conţin comisioane noi.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor îi sfătuiesc pe toţi cei care au credite  să compare contractul de credit iniţial cu actul adiţional. Clienţii care nu sunt mulţumiţi de prevederile din actul adiţional, pot să specifice acest lucru în scris şi trebuie să depună la bancă o notificare privind neacceptarea condiţiilor din actul adiţional.

Altfel, prevederile actului adiţional intră în vigoare prin acceptare tacită. „Eu nu sunt de acord că au acceptat tacit. Băncile ar trebui să se asigure în procent de 100% că cetăţeanul are o anumită opţiune. Pot exista multe situaţii, poate vine din concediu, are probleme de sănătate sau trăieşte într-o zonă unde nu are acces rapid la informaţii şi atunci cum ar trebui să semneze acele hârţogării? Oricum, noi preluăm toate nemulţumirile cetăţenilor şi îi sprijinim în demersurile lor privind intrarea în legalitate a băncilor, cu referire la actele adiţionale propuse de acestea“, a conchis Liviu Todoran.

 Prevederile OUG 50/2010

În cursul lunii iunie, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia românească Directiva Europeană 48/CE/2008. Cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ se referă la eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite