Târgu-Mureş:„Domnişoara Nastasia” vă aşteaptă la Teatrul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piesa de teatru „Domnişoara Nastasia” va fi pusă în scenă mâine seară de la ora 19.00 în sala Mică a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. Piesa este realizată de compania „Liviu Rebreanu” şi îl are ca autor pe George Mihail Zamfirescu.

Spectacolul atrage încă de la început atenţia publicului spectator prin faptul că prezintă într-o manieră 100% realistă viaţa din sânul mahalalei româneşti. Comedie cu mult umor negru şi sarcasm la adresa realităţii, „Domnişoara Nastasia” aduce în scenă caractere umane total diferite faţă de cele cu care suntem obişnuiţi, dar cu toate acestea, prezente încă în societatea în care trăim cu toţii.


Distribuţie cu nume mari


Cei mai cunoscuţi actori ai Teatrului Naţional mureşean fac parte din distribuţia spectacolului. Astfel, Cristina Juks, Eduard Marinescu, Alexandru Pavel, Mihai Crăciun, Rodica Baghiu, Claudia Domokos, Elena Purea, Sergiu Marocico, Csaba Ciugulitu, Iulian Praja şi, în rolul „copilului”, Sabina Marinescu, vor ilustra cât se poate de realist universul pitoresc al mahalalei româneşti. Preţul unui bilet este de 15 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite