UPDATE FOTO Studenţii UMF: "Nu vrem separare etnică!" Miting împotriva segregării etnice a UMF-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 150 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş au protestat în această dimineaţă în faţa sediului Prefecturii cu privire la implicarea politicului în "viaţa" instituţiei de învăţământ superior.

UPDATE 15.50 "Învăţământ fără politică", "Uniţi suntem mai puternici", "Nu vrem separare etnică" şi "Vrem autonomie universitară" sunt mesajele pe care le-au afişat tinerii în faţa Prefecturii Mureş, protestul fiind unul paşnic. Studenţii au scandat împotriva separării etnice dorite de unii membri ai coaliţiei guvernamentale şi şi-au exprimat poziţia în favoarea respectării autonomiei Universităţii şi a deciziilor votate în Senatul UMF-ului.

Click pe poze pentru o GALERIE FOTO de la protestul studenţilor

Protest al studenţilor UMF în faţa Prefecturii Mureş


Repezentanții Ligii Studenților susțin că separarea UMF va afecta clasificarea universității, dar și generațiile viitoare de studenți, care nu ar mai putea învăța sub îndrumarea unor profesori de la secția maghiară.

Studenţii protestează împotriva implicării politicului în autonomia universitară şi împotriva faptului că UMF-ul a ajuns, conform acestora, un subiect de troc politic pentru ca UDMR-ul să nu părăsească acum coaliţia guvernamentală.

Prin acţiunea lor, studenţii de la UMF Târgu-Mureş speră să atragă atenţia asupra tendinţelor separatiste care pun tot mai mult stăpânire în rândul tinerilor medicinişti.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite