Stadion de 8.000 de locuri pentru târgumureşeni, în Liga 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată rezolvate problemele cu dreptul de joc în prima divizie, FCM-ul le înfruntă pe cele referitoare la infrastructură. Reparaţiile au început, arena Transil urmând să aibe o capacitate de 8.000 de locuri, sistem de acces cu turnicheţi şi supraveghere video.

FCM Târgu-Mureş, echipă proaspăt promovată în primul eşalon fotbalistic al ţării, va beneficia de condiţii normale pentru disputarea meciurilor de pe teren propriu. Mureşenii care vor dori să asiste la partidele contra Stelei, CFR-ului sau Rapidului, vor avea parte de o surpriză de proporţii la începutul lunii august, când este prevăzut startul ligii întâi.

Întreaga zonă în care se află stadionul Transil (fostul Metalotehnica n.r.) va fi reconfigurată astfel încât să facă faţă unui flux cât mai mare de spectatori şi pentru a se crea un număr de locuri de parcare în conformitate cu regulamentul. „Am început deja lucrările de modernizare a arenei, care va avea o capacitate de 8.000 de locuri pe scaune. Se va lucra la căile de acces şi va fi mărită suprafaţa terenului înspre culoarul de acces către vestiare. Într-o lună, arena va fi pusă la punct, aşadar rămâne doar ca mureşenii să vină în număr mare pe Transil”, ne-a declarat Claudiu Maior, viceprimarul Târgu-Mureşului şi membru în consiliul de administraţie al clubului oranj-albastru. Acesta ne-a declarat că bugetul echipei pentru sezonul 2010-2011 va fi unul de supravieţuire în prima divizie. „Noi nu vom mări bugetul în „A” cu mai mult de 40-50% faţă de cel avut în ”B”. Orice echipă care doreşte să rămână în Liga 1 are nevoie de minim 4-5 milioane de euro buget pe tot sezonul, iar noi avem datoria de a asigura aceşti bani”, a completat Maior.

Emoţii cu licenţa

În urmă cu o săptămână, oficialii celor de la Pandurii Târgu-Jiu au trimis o scrisoare oficială către FRF în care cereau să fie reanalizată situaţia clubului mureşean din punctul de vedere al vechimii, ştiut fiind faptul că o echipă afiliată la Federaţie de mai puţin de 3 ani nu poate evolua în primul eşalon. „Cei de la Federaţie au stabilit clar că noi suntem continuatorii Unirii Sânnicolau Mare, afiliată în 2004, astfel că au dispărut emoţiile şi cu siguranţă vom evolua în Liga 1 în sezonul ce vine”, a declarat Claudiu Maior. Astfel, singurele misiuni ale autorităţilor rămân găsirea sponsorilor privaţi care să acopere măcar o parte din bugetul clubului şi rezolvarea problemelor legate de infrastructură.


Intrare pe bază de bilete şi abonamente

Pentru prima dată de la înfiinţarea FCM-ului, suporterii vor plăti bilet la intrarea în stadion, galeria fiind singura care va fi scutită de plată ca să asiste la meciurile favoriţilor. Încă nu a fost stabilit un plan tarifar pentru accesul la meciuri, dar acesta va fi stabilit în următoarea lună.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite