Târgu-Mureş: Sporturile de iarnă îi scot din case pe mureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe timp de iarnă, orice pantă devine pârtie de săniuş
Pe timp de iarnă, orice pantă devine pârtie de săniuş

Zăpada îi face pe mureşeni să iasă la patinoar sau pe pârtiile artificiale. Cu patinele, sania sau doar cu sacul, mureşenii pot practica diferite sporturi de iarnă fără a pleca din oraş.

Mureşenii au lăsat deoparte curăţenia de sărbători sau televizorul, au ignorat frigul şi au ieşit la săniuş, la patinoar, iar cei mai experimentaţi, la schi. Zăpada i-a scos din case pe mureşeni care au luat drumul pârtiilor improvizate sau a patinorului din oraş.

Supraveghere web la patinoar

În oraş există două patinoare, unul natural, în Compelxul de Agrement „Mureşul” şi unul artificial, în Piaţa Teatrului. Momentan funcţionează doar cel din centrul oraşului, pentru cel natural fiind nevoie de temperaturi de  -15 grade.  Patinoarul artificial a fost luat cu asalt de mureşeni de la primele ore ale dimineţii, iar potrivit conducerii, în week-end numărul patinatorilor depăşeşte 1.000 de persoane.

O tură la patinoar costă 8 lei, iar închiriatul patinelor 12 lei. „Fiecare tură durează o oră şi 20 de minute, prima tură începe la ora 10.00 , iar ultima la ora 20.10. Recomadăm mureşenilor să vină la patinoar în timpul zilei, când nu e aşa frig”, a spus Mircea Moldovan, şef Serviciu Administraţia Cetăţii în cadrul Primăriei Târgu-Mureş. Acesta a mai precizat că părinţii care îşi lasă copiii la patinoar au posibilitatea să-i supravegheze de pe internet la adresa http://patinoar.technosystem.ro.

Cei mici sunt deosebit de încântaţi de posibilitatea de a patina în voie timp de o oră şi 20 de minute. „Am învăţat să patinez mai bine şi nici n-am căzut aşa mult”, a spus Radu Vultur, de cinci anişori, venit la patinoar cu mama şi frăţiorul său mai mare.

Pârtia de la Platou, în teste

Amatorii de senzaţii tari vor putea încerca de marţi pista multifuncţională de la Platoul Corneşti. „Momentan suntem în teste şi lucrăm la ultimele elemente de siguranţă, dar de marţi va fi deschisă publicului ”, a precizat Mircea Moldovan. Pista are o lungime de 300 de metri şi va putea fi folosită pentru schi, săniuş şi tubing, adică nişte colaci gonflabili, ce alunecă pe zăpadă.

Pârtia e dotată cu tun de zăpadă, are instalaţie de nocturnă şi telesanie, pentru ca cei mici să poată urca panta mai uşor.Mureşenii sunt însă inventivi şi trasformă orice pantă cu zăpadă într-o pârtie artificială. Astfel de pârtii de ocazie sunt la Cetatea Medievală, pe Calea Sighişoarei şi în cartierul Remetea.

Distracţie şi la Sovata
Sute de mureşeni sunt aşteptaţi la schi în staţiunea Sovata, unde cele două pârtii Aluniş şi Aluniş 1 sunt practicabile zilele acestea. Pârtiile sunt dotate cu telescaun, teleshi şi schi-lift. O urcare cu telescaunul costă 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii, iar închiriatul unei perechi de schiuri şi clăpari costă 25 de lei.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite