Sportul l-a ajutat pe Soos Zsigmond să trăiască o viaţă normală

Zsigmond este un sportiv de excepţie

Soos Zsigmond este cel mai bun exemplu de reuşită profesională şi socială prin intermediul practicării sportului. Iubeşte sportul de când se ştie şi, în ciuda faptului că s-a născut cu unele probleme la mâini şi picioare, a reuşit să obţină performanţe admirabile.

Problemele de ordin fizic pe care le are din naştere nu l-au determinat să se retragă din viaţa socială. S-a născut cu trei degete la un picior şi cu două la celălalt. La mâini, are doar câte 4 degete. Dar sportul l-a ajutat mereu, a fost şi este companionul preferat al lui Zsigmond şi totodată motorul care l-a purtat spre succes. „Sunt un om obişnuit şi pot spune că niciodată nu am lăsat defectele să îmi conducă viaţa. Din cauza lor am muncit mai mult decât cei din jurul meu şi mereu am vrut să demonstrez că pot realiza în viaţă atâtea câte realizează o persoană obişnuită”, spune tânărul. Ambiţia şi dorinţa constantă de a-şi depăşi condiţia au făcut din Zsigmond un model de urmat pentru toţi cei din generaţia lui, dar şi pentru cei pe care îi educă la şcoală, în calitate de profesor.

„M-am înscris la atletism la vârsta de 10 ani, sport pe care l-am practicat timp de 14 ani. În paralel, am practicat şi fotbalul la nivel profesionist, la ASA Târgu-Mureş şi la Electromureş”, povesteşte Zsigmond. A obţinut locurile I, II şi III la competiţii atletice naţionale şi internaţionale şi chiar un tip record de 10,8 secunde în proba de 100 de metri plat. Proba de 200 de metri plat a terminat-o cu un tip de  22,5 secunde, în condiţiile în care el, fiind o persoană cu dizabilităţi fizice, a concurat în competiţii sportive normale, alături de nume de frunte ale atletismului românesc. După o serie de participări la concursuri de atletism, atât naţionale cât şi internaţionale, cariera mureşeanului s-a încheiat brusc.

O accidentare la muşchii coapsei îi punea în pericol întreaga musculatură a piciorului, astfel că după 14 ani Zsigmond a fost nevoit să o ia de la capăt, în alt domeniu. „Cel mai mare regret al meu e acela că nu am participat la Olimpiada Paralimpică. E visul meu şi încă mai sper ca într-o bună zi să-l împlinesc, mai ales că aş putea obţine medalii cu siguranţă, dar din păcate dosarul meu nu a fost acceptat până în prezent de forurile internaţionale”, afirmă mureşeanul.