Spectacol de teatru 3D în premieră mondială la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Radu Dinulescu, directorul Teatrului de Marionete din Arad va monta la Târgu-Mureş primul spectacol de teatru combinat cu imagini 3D. Piesa aleasă este "Călătorie spre centrul pământului" de Jules Verne.

Spectacolul, care este o premieră mondială, va fi montat la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş. "Naţionalul din Târgu-Mureş a fost sensibil la această idee de a face un spectacol cu actori şi cu imagini 3 D, care se vede cu acei celebri ochelari 3 D. Se pare că este un spectacol cel puţin după ştiinţa noastră unic în lume", a precizat regizorul, citat de Zi de Zi.

Repetiţiile au început deja, spectacolul adresându-se atât copiilor cât şi adulţilor. "Spectacolul se adresează în primul rând copiilor de la vârsta de 7 ani în sus. Este un spectacol care vine în primul rând datorită tehnicii, în întâmpinarea celor care sunt obişnuiţi să vadă filme 3 D, la cinema, pe calculator. Într-un fel trebuie şi teatrul să se apropie de noua generaţie de spectatori şi de noile stiluri care se impun în ultimul timp, atât în cinema cât şi, încet, încet şi în teatru", a precizat regizorul.

După premieră, regizorul speră ca spectacolul să fie prezentat la Festivalul de la Avignon din Franţa de anul viitor.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite