Sighişorenii vor respecta şi anul acesta „Ora Pământului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sighişoara susţine campania „Ora Pământului”, care în acest an va fi marcată prin stingerea pentru o oră a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esenţiale funcţionării, în data de 26 martie, între 20.30 şi 21.30.

În plus, vor fi deconectate echipamentele electronice aflate în stand-by.

Vrem ca în data de 26 martie, la ora 20,30, fiecare sighişorean să-şi arate recunoştinţa şi preţuirea faţă de mediul în care trăieşte. La nivel mondial, „Ora Pământului” a reuşit să atingă cifra record de circa 1,3 miliarde de oameni din 128 de ţări în 2010. Schimbarea suntem noi! Fiecare eu, fiecare tu. Împreună”, a declarat Anca Silvia Raţiu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sighişoara.

În Romania, în ultimii trei ani, unele dintre cele mai importante instituţii publice au participat la Campania „Ora Pământului”, urmând exemplul clădirilor emblematice de pe mapamond care au luat parte la strigătul vieţii împotriva pericolelor generate de încălzirea globală. Oameni, organizaţii, companii şi instituţii din toate oraşele ţării au marcat „Ora Pamântului”, un eveniment care prin gestul simplu de stingere a luminilor trage un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite