Sabău speră ca FCM Târgu-Mureș să își continue seria pozitivă și cu oltenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul clubului FC Municipal Târgu-Mureș își dorește ca echipa să presteze un joc cât mai bun în meciul cu Știința și ca echipa să se bucure de sprijinul necondiționat al suporterilor.

Ioan Ovidiu Sabău, a prefaţat partida de luni, din cadrul etapei a IX-a, împotriva celor de la Universitatea Craiova: "Tot lotul este pregătit, în afara lui Didi care nu s-a refăcut după accidentarea de la Cluj. Avem aceeaşi stare de spirit bună. Este un meci greu de campionat, cu o echipă, Craiova, cu un antrenor foarte bine pregătit. Cel mai important lucru pentru noi este să ne refacem din punct de vedere mental, deoarece după ultimele victorii poate interveni o relaxare. Am vorbi cu jucătorii şi sper ca fotbaliştii mai maturi din lot să reuşească să-i mobilizeze şi pe cei mai tineri. Indiferent de rezultatul care va fi la final, vreau să arate atitudine. Un joc nu este câştigat întotdeauna de echipa mai bună. Suporterii vreau să fie alături de noi aşa cum au fost şi la jocul cu Gaz Metan. E impresionant să ai un asemenea public alături de tine".

FCM Târgu-Mureș va juca mâine, de la ora 16.00, pe teren propriu, împotriva celor de la Universitatea Craiova.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite