Să ne amintim de copilărie! Demonstrații de auto și aeromodele organizate de Palatul Copiilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demonstrația va începe de la ora 10.00
Demonstrația va începe de la ora 10.00

Palatul Copiilor din Târgu Mureș vă invită mâine, între orele 10.00 și 13.00, la o demonstrație tehnică a cercurilor de Automodele, Aeromodele și Karting, ce se va desfășura la Aeroclub.

Trei cercuri de  specialitate ale Palatului Copiilor din Târgu Mureș, prin elevii și cadrele didactice, depășesc cadrul standard, convențional și îi așteaptă pe mureșeni, indiferent de vârstă și dornici de a retrăi momente ale copilăriei, la o demonstrație tehnică menită să apropie copiii și elevii de azi de o lume ce pare din ce în ce mai inabordabilă. Altfel spus, trei profesori ai Palatului Copiilor: Pop Claudiu, Ursa Florin și Datcu Ovidiu, reprezentând cercul de  Karting, cel de Aeromodele și cel de Navomodele, alături de elevi ai acestora, vor încerca să demonstreze faptul că fiecare dintre cei mici poate ajunge inginerul sau constructorul de mâine, valorificându-și talentul și în cercurile Palatului Copiilor.

Cei prezenți pot vedea timp de trei ore, demonstrații de avioane radiocomandate, cu motoare electrice sau termice, acrobații ale acestora, demonstrații de automodele radiocomandate și demonstrații de karting.

Anual, aproximativ 2000 de elevi și copii frecventează cursurile Palatului Copiilor, iar cele trei cercuri ce vor oferi demonstrații tehnice numără aproximativ 400 de copii înscriși anul acesta.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite